Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul serviciilor şi birourilor teritoriale Sibiu, Buzău, Piteşti au finalizat mai multe dosare şi au trimis în judecată şapte persoane, acuzate de trafic de persoane, pornografie infantilă, viol şi şantaj.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, victimele au fost filmate, şantajate, mediatizate şi au suferit puternice traume fizice şi sufleteşti.
Minori abuzaţi
Pe 6 august, procurorii DIICOT Sibiu i-au trimis în judecată pe Daniel Niţu, Mihai-Roland Barbu, ambii în stare de arest preventiv şi Adrian-Alexandru Marcu, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, pornografie infantilă şi şantaj.
Anchetatorii declară că, pe 2 februarie 2009, cei trei inculpaţi au întreţinut acte sexuale cu o minoră.
Profitând de faptul ca o cunoşteau din cartierul unde locuiesc, au invitat-o în apartamentul unuia dintre ei pentru a-i comunica ceva, însă sub ameninţare şi prin constrângere, victima minoră, care la acea dată avea vârsta de 14 ani, a fost supusă perversiunilor sexuale, scenele fiind filmate cu un telefon mobil.
În perioada imediat următoare, inculpaţii au făcut cunoscute cele petrecute mai multor persoane, iar ulterior Mihai Roland Barbu a descărcat din telefonul mobil în calculatorul său personal imaginile filmate, inscripţionându-le pe un suport informatic (CD-Rom) pe care l-a vizionat apoi cu mai multe persoane la un Internet-Cafe.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Sibiu.
Victimele erau şantajate
Într-un alt dosar instrumentat de procurorii DIICOT Buzău, a fost trimis în judecată Nicolae Ciprian Gurzu, acuzat de pornografie infantilă, şantaj şi pornografie infantilă prin sisteme informatice.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în intervalul 2006-2009, inculpatul, cu ajutorul calculatorului, a realizat materiale pornografice reprezentând cinci minore aflate în ipostaze indecente (fără consimţământul acestora), stocând aceste înregistrări în propriul PC, ulterior şantajând victimele cu publicarea acestor imagini în situaţia în care victimele nu îi remit sume de bani sau nu consimt să întreţină acte sexuale cu el.
De asemenea, Nicolae Ciprian Gurzu este acuzat de corupţie sexuală, pornografie prin sisteme informatice, după ce în cursul lunii august 2008, el a săvârşit acte obscene în prezenţa unei minore, înregistrând scenele pe care ulterior le-a făcut publice.
Acest dosar va fi judecat de Tribunalul Buzău.
Obsesia infractorilor – filmatul
Cel de-al treilea dosar a fost instrumentat de procurorii DIICOT Piteşti şi îi vizează pe Ionel Radu şi Gheorghe Mihai, acuzaţi de trafic de persoane majore în concurs cu infracţiunea de trafic de persoane minore şi pe Mihai Popa, acuzat de trafic de persoane minore şi proxenetism.
Potrivit DIICOT, în perioada februarie 2008 – iulie 2009, Ionel Radu şi Gheorghe Mihai au racolat tinere majore şi minore, pe care le-au obligat să întreţină raporturi sexuale cu ei, în timp ce aceste scene erau filmate.
Victimele erau ulterior obligate să se prostitueze în folosul inculpaţilor, în caz contrar acestea fiind şantajate cu distribuirea filmelor sau fotografiilor rezultate. Clienţii fetelor erau racolaţi prin intermediul lui Mihai Popa, în baza unei înţelegeri prealabile între cei trei inculpaţi.
Tinerele erau racolate din baruri sau din faţa unităţilor de învăţământ, unde acestea erau eleve, inculpaţii selectându-le cu predilecţie pe cele care proveneau din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară.
Gheorghe Mihai obişnuia să ofere tinerelor sume de bani drept cadou, obligându-le apoi să semneze contracte de împrumut, în scopul de a le determina să se prostitueze până la întoarcerea datoriei, prin şantajarea cu publicarea acestor înscrisuri către cunoscuţii lor, acesta fiind un mod de operare frecvent utilizat de traficanţi pentru a domina victimele. Dosarul se va judeca la Tribunalul Argeş. (C.R.)