Laurette, în Grecia cu Mihai, la mătuşi

Laurette Atindehou, asistenta Adrianei Bahmuţeanu din emisiunea “La şueta cu Bahmu” de la Kanal D, şi-a petrecut concediul într-o vacanţă exotică în Grecia, în oraşul Agios Nykolaos.

Împreună cu iubitul ei Mihai şi cu alţi doi prieteni, Laurette a plecat în vacanţă după ce a terminat cu filmările pentru emisiunea “La şuetă cu Bahmu” şi după numeroasele apariţii pe catwalk-ul autohton. Cele două cupluri au făcut plajă o săptămână întreagă, s-au plimbat cu ATV-urile prin oraşele pitoreşti din imprejurimi, au vizitat muzeele şi bisericile în stil bizantin şi au gustat o parte din specialităţile culinare greceşti.

"Mi-a plăcut foarte mult acest mic oraşel de pe coasta insulei Creta. Am avut parte de o distracţie pe cinste în waterpark, am făcut o minunată croazieră pe Marea Egee şi am învăţat să fac scufundări, iar seara am dansat în cluburi pline de viaţă. Mi-am vizitat şi câteva mătuşi dragi pe care nu le mai văzusem de foarte mult timp” ne povesteşte Laurette.

Înainte de a reveni în platoul emisiunii “La şueta cu Bahmu” pe 14 septembrie, vedeta Kanal D va avea câteva apariţii pe catwalk în Antalya, unde va prezenta pentru designeri cunoscuţi: Clara Rotescu, Ştefan Muscă şi Rita Mureşan şi de asemenea plănuieşte încă o mică vacanţă, de data aceasta în Germania. D.D.