Iubita lui Bote i-a “bifat” pe toţi foştii iubiţi ai Cristinei Spătar

Cea care i-a furat inima lui Cătălin Botezatu, este cunoscută ca un cal breaz în lumea celor bogaţi şi celebri, duduia Bianca Drăguşanu din Hunedoara a sucit minţile multor play-boy autohtoni. Blonda reprezintă o adevărată “ispită pentru bogătaşi”. La cei 26 de ani, Bianca se poate lăuda cu multe cuceriri de top, trei dintre ele având legătură cu Cristina Spătar. Mirco Maschio, fostul iubit al Cristinei Spătar, cel cu care cântăreaţa era gata să se căsătorească cu câţiva ani în urmă, a căzut în mrejele blondei, astfel încât ea a reuşit să îi despartă pe cei doi.

Şi Alex Adamescu a fost trecut pe lista Biancăi Drăguşanu

A urmat apoi idila dintre Cristina şi milionarul Alex Adamescu, propietarul hotelului Rex din Mamaia, acesta a fost şi el acaparat de farmecele blondei, până când Bianca s-a hotărât să-l abandoneze. După faza de acum câteva luni, când Spătar a fost şantajata cu nişte poze sexy şi i s-a cerut o sumă mare de bani pentru ca respectivele fotografii să nu apară în presă, s-ar părea că, în spatele scandalului s-ar afla însăşi blonda. Alin Ionescu, actualul soţ al cântăreţei, a dezvăluit pe cine credeţi suspectul numărul 1: fosta lui iubită, Bianca Drăguşanu! Cristina este convinsă că blonda o invidiază foarte mult, că a făcut o adevărată obsesie pentru persoana ei, informează site-ul www.divedecarton.com. (M.C.).