Madonna nu mai vinde?

Madonna şi-a anulat al doilea concert din turneul pe care îl are în Europa. După cel de la Marsilia unde scena s-a prăbuşit conducând la moartea unei persoane, acum şi cel din capitala Sloveniei, Ljubljana, a fost anulat. Acest lucru s-a întâmplat din cauza unor probleme de logistică, spun organizatorii. Dar gurile rele din Ljubljana spun că nu s-au vândut decât foarte puţine bilete şi acesta ar fi adevăratul motiv pentru care s-a anulat concertul. Organizatorii turneului Sticky and Sweet Tour au spus că celelalte oraşe unde va cânta Madonna nu sunt afectate şi că vedeta lor preferată va fi prezentă la întâlnirea cu fanii. Oraşele unde urmează să concerteze artista sunt Munchen, Budapesta, Belgrad, Bucureşti, Sofia şi Tel Aviv, dar se pare că în niciunul din aceste oraşe nu s-au epuizat biletele. (C.O.)