Oprah Winfrey a fost dată în judecată pentru furt

Vestita moderatoare de televiziune Oprah a fost dată în judecată de poetul Damon Lloyd Goffe. Poetul spune că vedeta tv şi compania sa de producţie, Harpo, a furat pasaje din creaţia sa.

Autorul susţine că Oprah i-a plagiat lucrarea "A Tome of Poetry" şi a republicat-o sub numele "Pieces of My Soul", scrie Libertatea. Mai mult, Goffe mărturiseşte că celebrul om de televiziune i-a şi recunoscut acest fapt, anul trecut.

Având în vedere că Oprah a vândut peste 650 de milioane de copii ale cărţii sale cu 20 de dolari bucata, Goffe pretinde că o mare parte din suma totală de 13 miliarde de dolari i se cuvine! Pentru că Oprah neagă acuzaţiile, cei doi se vor întâlni în sala de judecată