Madonna. Strălucitoare. Egoistă. Îndrăzneaţă. Meditativă. Întotdeauna provocatoare. Întotdeauna talentată. Întotdeauna controversată… Deşi reţine atenţia publicului şi îl fascinează de aproape trei decenii, până în prezent ea a rămas o enigmă. Odată cu Madonna. Biografia intimă, avem ocazia să o înţelegem pe deplin.
Biografia aceasta palpitantă şi actualizată constituie rezultatul a peste cincisprezece ani de interviuri cu oameni care vorbesc pentru prima dată public despre ea, printre care prietenii apropiaţi, partenerii de afaceri şi chiar membrii familiei.
Reputatul biograf J. Randy Taraborrelli a intervievat-o pe Madonna însăşi în repetate rânduri şi aduce în prim-plan experienţe prezentate în mod direct pentru a înfăţişa nu numai o Madonna care a constituit deliciul tabloidelor, ci şi o femeie în carne şi oase, cu slăbiciuni şi defecte inerente naturii umane, dar dotată şi cu o mare ambiţie şi cu o putere de muncă de excepţie, dat fiind că, ni se spune încă de la început, „nimeni nu muncea cu mai mult entuziasm pentru Madonna decât Madonna însăşi”.
Autorul îşi subintitulează cartea „biografie intimă” pentru că ia imaginea unui idol al muzicii pop şi o umanizează, urmărindu-şi „personajul” de la ipostaza din tinereţe, de carieristă obsedată, cinică, dură, agresivă, revoltată sexual, până la cea de maturitate, a unei Madonne mult mai temperate în egoism, în mizantropie, în dorinţa de a scandaliza.
Începută în 1990, publicată într-o primă ediţie în 2001, pentru ca ediţia după care s-a făcut prezenta traducere în româneşte să actualizeze perspectiva aducând evenimentele din viaţa şi din cariera artistei până în toamna lui 2007, cartea îşi urmăreşte protagonista de la naşterea ei pe 16 august 1958 în Detroit până la apropierea de momentul, resimţit ca un prag, al aniversării a 50 de ani de viaţă.
Prin propriile acţiuni, a devenit una dintre cele mai vânate şi mai criticate femei din toată lumea; izolarea cruntă, de care se plânge la un moment dat, este o ironie a sorţii pentru că provine tocmai din statutul ei de figură publică de excepţie.
O precizare interesantă, mai ales în lumina recent survenitei morţi a lui Michael Jackson, este aceea că, în punctele-cheie ale evoluţiei Madonnei, autorul o compară de multe ori cu Michael, celălalt mare idol al muzicii pop din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Astfel, ca şi în cazul lui Michael Jackson, succesul ei se explică şi prin amploarea fără precedent a marketingului personal din anii 1980, cu valoare de „mutaţie culturală”: imaginea unei celebrităţi era exploatată până la saturare prin toate canalele mediatice, urmărită concomitent în ziare, reviste, pe posturile de radio şi TV, în reclame. Madonna a reţinut atenţia presei cu atât mai mult cu cât, în prima etapă, caracterul ei era format din trăsături scandaloase, şocante, sarcastice şi capricioase, cu temei în realitate.
Ecuaţia celebrităţii Madonnei este rezultatul conjugării talentului cu geniul personal în materie de relaţii publice, deşi a vrut ca publicul să creadă că totul este doar o chestiune de talent colosal.
Aşa cum reiese din mărturisirile celor doi artişti, ei şi-au recunoscut reciproc valoarea, dar pe Michael Jackson l-a deranjat atitudinea ei agresivă şi autoritară, iar Madonna s-a cramponat de artificialitatea lui, de lipsa lui de naturaleţe mai ales ca om.
Între cei doi există însă o diferenţă fundamentală, şi autorul nu uită s-o scoată în evidenţă. Plecând de la constatarea că menţinerea statutului de vedetă pop este la fel de dificilă ca şi obţinerea lui, el remarcă faptul că Jackson, deşi s-a bucurat de un succes comercial şi artistic comparabil cu al Madonnei, a simţit cum cariera îi scapă din mână la un moment dat, din cauza incapacităţii de a ţine pasul cu lumea mereu schimbătoare a muzicii pop.
În cazul Madonnei, statutul de vedetă pop nu i-a diminuat apetitul pentru noi aventuri muzicale: „Este limpede că prea puţini interpreţi au luat pulsul societăţii aşa cum a făcut-o Madonna, mai mult chiar decât Michael Jackson (care petrecea prea mult timp în propriul său univers pentru a menţine legătura cu lumea) sau Prince (care părea mult prea obsedat de sine pentru a da atenţie oricărui alt aspect.) Instinctele Madonnei, în schimb, au ajutat-o să se conecteze la viaţă.”
Primul semn al mutaţiei artistice şi personale se manifestă în jurul vârstei de 30 de ani (prin albumul Like a Prayer), odată cu dorinţa de a-şi provoca publicul să reflecteze la aspecte mai grave ale existenţei, ea însăşi adoptând altă atitudine faţă de fani, familie, lume, Dumnezeu, relaţia cu fostul soţ, căci eşecul căsătoriei cu Sean Penn i-a remodelat parţial personalitatea.
Interpretarea rolului Evei Perón în filmul din 1996 se înscrie în aceeaşi direcţie deoarece, în ciuda asemănărilor evidente dintre ele (voinţa de fier, aplecarea către spectaculos şi autocompătimire, ascensiunea către glorie, iniţial cu ajutorul bărbaţilor care le-au fost iubiţi), Madonna a vrut să umanizeze imaginea Evitei, pentru ca, în felul acesta, să-i inducă publicului o nouă imagine de sine, mai sensibilă, mai matură.
În plan personal, maternitatea a jucat şi ea un rol transformator, căci i-a arătat cine era ca persoană şi i-a dat un scop mai amplu decât cel reprezentat de succesele din industria muzicală. Calitatea de bună mamă i-a sporit stima de sine, iar iubirea pentru copiii ei (Lourdes, născută în 1996, tată fiindu-i instructorul personal de fitness al Madonnei, Carlos Leon, şi Rocco, născut în 2000, fiul celui de-al doilea soţ al vedetei, regizorul britanic Guy Ritchie) a împlinit-o, a învăţat-o dragostea adevărată şi a ajutat-o să lase deoparte latura ei de vedetă.
În 2000, revista Rolling Stone îi estima averea la 600 milioane de dolari, ceea ce dovedea că, în ciuda tuturor denigrărilor, a obţinut celebritatea şi bogăţia atât de mult dorite, şi asta prin imaginaţie, provocarea publicului, menţinerea în acord cu tendinţele, muncă susţinută, spirit competitiv, instincte artistice excepţionale de supravieţuire.
Se pare că timpul a validat, astfel, răspunsul prompt şi aparent insolent, atunci, pe care i l-a dat autorului într-un interviu din 1983 când, întrebată ce vrea să obţină, a spus: „Nu mare lucru. Doar ce-i mai bun din tot ce pot avea.”
La sfârşitul ediţiei actualizate din 2007, autorul se abţine să dea sentinţe: doar timpul ne va arăta dacă imaginea nouă a Madonnei nu este doar o altă personalitate interesantă, studiată şi de tranziţie. Deşi, apropiindu-se de pragul de 50 de ani, care simte că îi oferă şi „libertatea de a fi autentică”, Madonna îşi avertizează biograful şi, implicit, publicul: „Când voi ajunge în punctul marelui 5-0, dacă înainte credeai că sunt o căţea, ei bine… stai să vezi ce te aşteaptă de aici încolo!”
Iti poti achizitiona cartea "Madonna- Biografie intimă", aparuta la editura Meteor Press, din librarii, dar si de pe site-ul editurii, www.meteorpress.ro
