Deşi politicienii din România se laudă cu o ţară democrată şi europeană din toate punctele de vedere, sistemul românesc nu e în esenţa lui diferit de cel de înainte de revoluţie. Amănuntul care face lucrurile să se poziţioneze în altă extremă doar aparent îl reprezintă ambalajul. Un sistem de legi care promovează democraţia şi egalitatea, dar care de fapt are în spate formalităţi şi o birocraţie atât de bine pusă la punct încât nu ai cum să nu faci parte din "cobaii cu cip".
Discriminarea
O să iau lucrurile piano şi pe rând ca să nu omit nici un element. De exemplu, în România înca trebuie să scrii pe CV amănunte care în alte părţi cu adevărat democratice nu se cer: sexul, vârsta şi etnia. În momentul de faţă, în SUA (al cărui sistem este model pentru România) este ilegal să se ceară aceste amănunte personale. Oare când se vor da legi împotriva discriminării?
Nepotismul
Un alt aspect care de data asta e legal (lucrurile merg invers la noi) îl reprezintă nepotismul. În România, oamenii nu se simt bine dacă nu îşi aduc toată familia la locul de muncă. Indiferent dacă tu ai un cv mai bun decât al contracandidatului tău, dar el e văr cu cel care ia decizia, fii sigur că nu vei avea nici o şansă în primirea job-ului, asta dacă ai depăşit deja momentul în care ţi-a analizat vârsta, sexul şi etnia. În Marea Britanie dacă ai intenţia de a aduce pe cineva cu care eşti înrudit la locul de muncă sau dacă vrei să ai o altfel de relaţie decât profesională cu colegii de la locul de muncă eşti sancţionat prin lege. Nu degeaba în clasamentele ţărilor foarte dezvoltate economic Marea Britanie e fruntaşă, iar România… codaşă.
Taxe, impozite şi… dosare
Pe lângă aceste două lucruri, indiferent de lucrurile pe care vrei să le faci pentru tine, plăteşti dări statului până rămâi cu minimul din care poţi să trăieşti. Dacă ai spaţii, apartamente de închiriat, dacă vinzi sau primeşti ceva, dacă iei salariu, dacă primeşti vreun premiu, orice profit ai şi indiferent de cum l-ai obţinut rezultatul e că trebuie să dai o parte considerabilă statului. Un stat care te obligă să pierzi zile întregi din viaţa ta cu formalităţile lui abjecte ca să declari venitul tău din orice parte. O să ajungem să plătim impozite şi taxe şi la cadourile primite de ziua noastră.
Nu mai spun că în orice instituţie de stat cu care eşti forţat într-un fel sau altul să ai contact, nici nu se pune problema să te duci fără: adeverinţă de la medic, certificat de naştere în original şi copie legalizată, carte de identitate în original şi copie, diplome, adeverinţe de salariat, carte de muncă şi alte acte care trebuie puse la câte un dosar în fiecare instituţie de stat. Spuneţi-mi voi dacă formalitatea asta nu seamănă cu un informator, dar bine ambalat. V-aţi gândit vreodată dacă se adună din toate locurile prin care aţi trecut toate actele pe care le-aţi depus (când v-aţi dus la grădiniţă, la şcoala primară, generală, liceu, facultate, când v-aţi angajat, când aţi fost la doctor, când aţi plecat în afara ţării, când v-aţi luat carnetul de conducere, când aţi achiziţionat un lucru sau l-aţi vândut ş.a.m.d) şi s-ar ataşa la un dosar?
Cam cât de gros ar fi dosarul fiecăruia dintre noi?
Într-un sistem în care oamenii sunt dresaţi de mici să se integreze în sistem, în care sunt obligaţi de legi şi de formalităţi să dea raport la fiecare acţiune pe care o fac şi totul e pe banii lor, al colectivului românesc (ce tare e asta, plăteşti ca să fii condus de cineva care o mai face şi prost pe deasupra), într-o ţară în care femeile se chinuie să fie doar frumoase şi atât ca să ducă un trai decent pentru că încă există discriminare pe bază de sex şi încă bărbaţii cu puteri de decizie au o plăcere obsedantă de a profita de sexul slab şi de poziţia lor, pentru că dacă eşti închis la culoare eşti catalogat drept "ţigan prost" şi eşti marginalizat, din toate aceste motive vom ramâne o ţară mediocră şi codaşă. Din toate aceste motive vom face mereu parte din ţările cu criza economică permanentă (oficială sau nu).
"Mint poporul cu televizorul"
Acest lucru se întâmplă la propriu. Fiecare trust de media aparţine unui om politic. Fiecare om politic aparţine unui partid care îşi doreşte să ajungă la putere şi să trăiască din banii statului. Toate grilele de programe de la televizor aparţin cuiva care vrea să câştige alegerile într-un fel sau altul, care promovează şi susţin pe cineva care îşi doreşte să trăiască din banii noştri, ai oamenilor de rând. Mă gândesc să mă apuc de politică, nu de alta, dar în nici un alt domeniu nu mai poţi face bani mulţi. Culmea lăcomiei e că vor doar ei să aibă bani, tocmai din acest motiv au indus această criză economică. Bine, un alt motiv ar fi că Băsescu are nevoie de susţinere din partea investitorilor americani în noua campanie pentru candidatura la prezidenţiale care va urma. În concluzie, va cere bani pentru ţara noastră grav afectată economic, şi îi va investi în promovarea lui ca să mai prindă 5 ani la conducerea ţării.
Soluţii
Nu sunt. Nu avem decât puterea constatării, dar nu şi puterea de a schimba lucrurile. Poate doar să facem revoluţii ca la 1848 şi să facem alegeri ad-hoc. Nu putem decât să comentăm pe lângă ce se întâmplă şi să mergem la vot. Şi cum voturi împotrivă încă nu există, alegem doar din ce ne oferă politicul.
Alina Radu
