TIMIŞOARA. Sergiu Raul Florea şi Carmen Bejan, studenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, suspecţi de uciderea lui Trifan Shrott, 65 de ani, domiciliat în Timişoara, au fost arestaţi preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, după ce magistraţii au considerat că infracţiunile comise de cei doi sunt prea grave şi nu pot fi judecaţi în libertate.
Cei doi studenţi medicinişti de la Timişoara, acuzaţi că au ucis cu sălbăticie un bărbat, erau percepuţi în comunitate drept tineri serioşi, care nu ar fi făcut niciodată nimănui probleme.
El este fiu de preot şi absolvent de liceu teoretic, ea – studentă eminentă, care a intrat la facultate cu 9.90.
Deşi au avut rezultate excelente la admitere, lucrurile s-au schimbat în timpul facultăţii. "Ca şi studenţi, nu au avut o situaţie şcolară prea strălucită, au avut restanţe foarte multe sau examene căzute. (…) Din 14 examene, Sergiu Florea a trecut la 5 şi Carmen Bejan a trecut la 6 din ele", a declarat decanul facultăţii la care studiază cei doi tineri.
Sâmbătă, cei doi tineri, un băiat şi o fată, au fost văzuţi ieşind din cămin cu un geamantan voluminos şi cu câteva plase, pe care le-au pus în portbagajul unei maşini Mercedes, de culoarea neagră, parcat în faţa căminului. Portarul a văzut nişte urme de sânge şi a alertat poliţia. Agenţii au găsit în geamantan trupul bărbatului, cu un căluş în gură, iar picioarele lui erau într-o plasă. Într-o altă pungă- hainele bărbatului. Autoturismul este înmatriculat în Germania.
Primele probe ale anchetatorilor precizează că Sergiu Raul Florea este cel vinovat de crimă şi va fi acuzat de omor deosebit de grav, în timp ce iubita lui, Carmen Bejan, studentă la Medicină, riscă să fie acuzată de complicitate la crimă. Iniţial, cei doi se acuzaseră reciproc de crimă în faţa anchetatorilor.
Pe fondul unor neînţelegeri intervenite între victimă şi inculpat, cu privire la suma de bani pe care victima urma să i-o plătească inculpatei pentru prestaţiile sexuale ale acesteia, inculpatul i-a aplicat bărbatului mai multe lovituri de cuţit în zona toracelui. Din raportul medico-legal preliminar rezultă că sunt aproximativ 50 de plăgi lovite şi înjunghiate la nivelul toracelui şi al inimii”, a declarat Mihaela Pop, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Maşina în care a fost găsit cadavrul a fost transportată la sediul în curtea Inspectoratului de Poliţie Timiş şi a fost cercetată de criminalişti, iar trupul bărbatului a fost dus la autopsie, unde medicii legişti au prelevat probe ADN.
Bărbatul ucis, Trifu Shrott, în vârstă de 65 de ani era din Timişoara, acesta făcând parte din comitetul rromilor care se ocupa de judecata ţigănească.
Carmen Bejan s-a predat postului de poliţie din Complexul Studenţesc duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00. Fata a fost dusă la Parchet, unde procurorii au început audierile în jurul orei 9.00. "A venit în jurul 8.00 la secţia de politie din cadrul Complexului Studenţesc. În acest moment este audiată de procurori. Deocamdată este suspectă şi vă vom oferi mai multe detalii pe parcursul anchetei", a declarat Sergiu Valentin Rus, purtător de cuvânt la IJP Timiş.
Potrivit Mihaelei Pop, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, "Fata le-a povestit procurorilor că s-a plimbat toată noaptea pe străzi şi dimineaţa s-a predat poliţiştilor din complexul studenţesc fiind foarte slăbită, a cerut un pahar cu apă şi să se ducă la toaletă. A fost dusă la audieri, dar refuză să facă orice altă declaraţie".
Cei doi suspecţi au fost duşi la Tribunalul Timiş în jurul orei 18:00, iar judecătorul Radu Herciu a dispus arestarea lor preventivă pe 30 de zile, începând din aceeaşi zi.
Părinţii fetei, Emilia şi Pavel Bejan, din localitatea arădeană Ineu, au ajuns, duminică la prânz, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, şi au încercat să intre la audieri, dar nu li s-a permis accesul de către procurorul de caz şi de către gardieni.
Aceştia declară cu tărie că fata lor nu poate fi vinovată
"Poliţia ne-a spus că s-a predat şi am cerut să o vedem. În niciun caz nu poate fi ea vinovată. O fată de 45 de kilograme nu poate omorî un om de 60 şi ceva de ani. Nu e vinovată. Nici fizic, nici psihic, o fată de 20 de ani, crescută într-o gospodărie de o familie modestă, nu poate tranşa un om", a spus Pavel Bejan.
Tânăra stătea în gazdă iar părinţii acesteia nu inţeleg ce căuta în Camera 52 a Căminului 2 Medicină. "Fata noastră nu avea cameră la cămin. Ne-am şi mirat când am auzit la televizor. Ea stătea în gazdă", a declarat tatăl fetei.
El e de părere că fata a fost sechestrată
"Cred că prietenul acesta al ei a obligat-o să stea aici, la cămin. Ea avea gazdă în Timişoara. Despre băiatul acesta (Sergiu Florea – n.r.) nu ştiu decât ce am aflat acum, din presă. Ştiam că are prieten, dar nu în calitate de iubit. Carmen a fost un copil bun şi cuminte. Ne-a ajutat totdeauna în gospodărie, a făcut şcoală cu rezultate foarte bune, nu am avut niciodată probleme de disciplină cu ea. Niciodată. De aceea cred că în toată povestea asta a fost târâtă, obligată şi sechestrată, psihic şi fizic. Toată săptămâna de când venise la Timişoara la medic nu am mai putut lua legătura cu ea. Îi fusese luat telefonul, ne mai trimitea sms-uri de pe alt număr", a spus Pavel Bejan.
Sergiu Florea, în pijamale la Parchet
Sergiu Florea a fost adus în pijama de mascaţi la procuratură. El a negat că ar fi comis crima sau că ar fi colaborat la comiterea ei la primele audieri.
Sergiu, tânărul ale cărui rude nu au fost prezente în sala de judecată, a cerut ca instanţa să îi contacteze pe bunicii săi pentru a-i informa despre arestare.
Avocaţii celor 2 tineri au declanşat recurs la decizia tribunalului Timiş.
Sergiu Florea şi Carmen Bejan riscă să stea după gratii între 10 şi 20 de ani.
Adrian Claudiu Rusu