Cântăreţul american Michael Jackson avea dosar întocmit de STASI, fosta poliţie secretă comunistă est-germană, din cauza unui concert susţinut de acesta în 1988 lângă Zidul Berlinului, a anunţat joi cotidianul Bildt. STASI se temea de niscaiva tulburări în cazul în care tineri est-germani ar fi încercat să forţeze către zona interzisă de la Poarta Brandenburg pentru a asculta concertul care urma să se desfăşoare de cealaltă parte a zidului, potrivit arhivelor fostei poliţii secrete comuniste. "Unii tineri iau în calcul, în acest context, o confruntare cu poliţia", se arată într-un raport al STASI de la 4 mai 1988, în care sunt identificaţi anumiţi "suspecţi". Se pare că poliţia secretă a luat în calcul o operaţiune de diversiune, şi anume să invite tinerii pe un stadion, unde imaginile de la concert urmau să fie retransmise pe un ecran uriaş, dar cu o întârziere de două minute, pentru a permite întreruperea transmisiunii în cazul unei eventuale " provocări politice" din partea Vestului. Astfel, autorităţile prevăzuseră înlocuirea imaginilor de la concert cu difuzarea unei casete de la un alt concert al lui Michael Jackson. STASI a renunţat, însă, la planul său, iar poliţia i-a dispersat în mod brutal pe tinerii care s-au adunat în apropierea Zidului pentru a asculta concertul, susţinut la 19 iunie 1988. M.M.