OLT. Un tânăr de 23 de ani şia găsit sfârşitul pe fundul fântânii. Băiatul din comuna Brebeni, judeţul Olt a vrut să moară şi s-a aruncat în fântână. El a lăsat un bilet de adio în care le spune părinţilor unde să-l caute atunci când vor observa că a dispărut. Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au fost solicitate prin apelul unic 112, marţi, jurul orei 18.30, să intervină în comuna Brebeni pentru a scoate din fântâna unei gospodării un bărbat. Din primele informaţii ale poliţiştilor, se pare că tânărul suferise o decepţie în dragoste în ultima perioadă. La faţa locului, a ajuns un echipaj de pompieri care, cu ajutorul unor frânghii, au reuşit să scoată afară din fântână trupul lui băiatului de 23 de ani. "S-a intervenit imediat pentru resuscitarea tânărului, însă nu a mai putut fi salvat, medicii SMURD susţinând că ar fi stat în fântână până la intervenţia pompierilor aproximativ o oră", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, locotenent-colonel Cristian Croitoru. (G.R.)
Un tânăr s-a sinucis aruncându-se în fântâna locuinţei