Membrul formaţiei “La Familia” s-a lecuit de droguri, vrea să facă din nou muzică! Aşa că în urmă cu câteva săptămâni, fete sexy în poziţii lascive, maşini de fitze, vagabonzi de cartier, tatuaje, limuzine şi sticle de băutură au împânzit cel mai nou clip al lui Sişu, totul pentru piesa “Ai vrea să ai”. Clipul a fost regizat de Marian Crişan. Piesa are un mesaj mai mult decât provocator, şi încearcă să ilustreze realitatea românească şi reperele pe care le au tinerii în ziua de astăzi. Pisea “Ai vrea să ai” feat Puya foloseşte single-ul de debut al lui Sişu, şi reprezintă munca sa în studio de aproximativ un an. Toate cele 16 piese de pe album au un profund mesaj social raportat la experienţele de viaţă care l-au marcat pe Sişu. Videoclipul a fost filmat în Buftea. Albumul solo al lui Sişu va fi lansat în toamnă, informează site-ul sandy-bell.com. (M.C.)