În urma câştigării concursului Miss Universe România 2009, Bianca Elena Constantin a primit din partea Anastasiei Soare, o serie de servicii de înfrumuseţare în capitala mondială a showbiz-ului, Los Angeles. Aflată în Statele Unite ale Americii, încă de la începutul lunii iulie Bianca Elena Constantin, a intrat pe mâinile profesioniştilor recomandaţi de Anastasia Soare. Cu o experienţă de 20 de ani în domeniul frumuseţii la Hollywood, “Regina Sprâncenelor” a mobilizat o armată de stilişti care au avut o misiune principală: desăvârşirea frumuseţii Biancăi. Primul pas a fost făcut în salonul Anastasia Beverly Hills, unde Anastasia a folosit metode unice, accentuând detalii care îi conferă acum Biancăi o privire ce va atrage atenţia chiar şi celor mai severi membri ai juriului.
Miss Universe România a făcut fittness cu antrenorul vedetelor americane
După un program atât de încărcat Bianca Elena Constantin a trebuit să treacă pe la sala de fitness, pentru a afla cele mai eficiente metode de întreţinere a tonusului musculaturii, folosite de starurile din Los Angeles. Aici a fost aşteptată de Teddy Bass, celebrul antrenor al vedetelor, care a programat-o pe Bianca după Cameron Diaz şi înaintea lui Jennifer Lopez. Tot Teddy le instruieşte de mai mulţi ani şi pe Paris Hilton, Lucy Liu, Christina Applegate şi alţii. După antrenamentul extenuant la care a fost supusă, Bianca a primit o listă cu exerciţii ce vor trebui executate zilnic, până la data competiţiei Miss Universe 2009. În SUA, Bianca a avut posibilitatea să întâlnească o serie de vedete, printre care æi pe tăticul Playboy, Hugh Hefner. Miss Universe România 2009 s-a fotografiat cu Hugh Hefner la ESPY Charity Gala. Tăticul Playboy a fost vrăjit de frumuseţea reprezentantei noastre la concursul Miss Universe 2009 din luna august în Bahamas. M.M.