În trecut serviciul era ceva necesar pentru a putea sa te întreţii. Astăzi însă el este pentru multe persoane o a doua sau chiar singura “căsnicie”. Vorbim tot mai mult de femei căsătorite cu slujba lor, iar în marile companii competiţia şi succesul profesional creează pentru unii oameni satisfacţii asemănătoare, pentru ei, cu cele… sexuale.
Work-alcoolicii. Există persoane care trăiesc doar pentru cariera lor, care îşi petrec zilnic 12-15 ore la locul de muncă, inclusiv în week-end, care nu au familie şi nici prieteni. Au însă multe relaţii – clienţi, colegi, subalterni sau parteneri. Şefii îi apreciază şi îi promovează, admirându-le loialitatea şi implicarea, însă psihologii îi numesc work-alcoolici, pentru că dependenţa de muncă este similară celei de alcool.
Mania jobului poate naşte divorţul. Beţia succesului este cea care îi face să se simtă mulţumiţi. Iar pentru acest succes nu se dau în lături de la nimic. Îndeplinirea sarcinilor la termen, bifarea lor în agendă, aprecierile şefului sau încheierea unui contract devin teme mult mai importante decât petrecerea timpului cu copiii, soţul sau prietenii, ieşirea în natură sau cititul. Nu de multe ori se ajunge la divorţ pe motiv că celălalt nu este la fel de dăruit jobului.
Viaţa ei se reducea la locul de muncă. Există multe victime ale acestei dependenţe. Katherine Ward era una dintre cele mai de succes avocate, cu un salariu de ordinul a milioane de dolari. S-a sinucis aruncându-se de la balconul unui hotel. În scrisoarea de adio, ea regreta faptul că a făcut prea multe sacrificii pentru cariera sa. Acest gest a survenit în urma faptului că preşedintele companiei la care lucra i-a interzis să mai vină duminica la birou. După ce ani de-a rândul ea îşi petrecuse aproape tot timpul la serviciu, unde rămânea constant până la 10-11 noaptea şi-a dat seama brusc că toată viaţa ei se reducea la locul de muncă.
Dependentă de muncă. O altă femeie “de succes” victimă a dependenţei de muncă – director de comunicare povesteşte pentru Sunday Times: "Întotdeauna am vrut să muncesc, iar când am obţinut o slujba la o mare bancă am dorit să dovedesc ce pot. Devii dependent de muncă tocmai pentru că îţi place. Eram mereu promovată, viaţa mea devenise doar un şir de termene-limită, întâlniri şi delegaţii. Duceam o viaţă luxoasă la care visasem mereu. Serviciul îmi aducea satisfacţii pe care nu le trăisem până atunci, mă făcea să mă simt sexy şi puternică. Lucram cu femei mai tinere pe care le obligam să aibă acelaşi program ca mine. Nu le înţelegeam atunci când îmi spuneau că au nevoie să stea mai mult timp cu familia. În timpul celor opt ani cât am lucrat nu am avut timp să mă întâlnesc cu prietenii şi mă simţeam superioară, încât nici un bărbat nu mi se părea potrivit. În week-end-uri, hainele obişnuite mi se păreau neglijente, aşa că obişnuiam să port tot costumele cu care mergeam la serviciu.”
Part-time-ul dă mai multă sănătate şi fericire. Excesul de muncă, ca supapă pentru nerealizările personale, sau munca peste program realizată în mod constant poate avea multe efecte negative. Un studiu realizat recent de un club de fitness din Marea Britanie pe 2.000 de persoane arată că angajaţii part-time sunt mult mai sănătoşi şi mai fericiţi decât persoanele angajate cu normă întreagă. Şi aceasta pentru că aceştia din urmă sunt mai stresaţi, consumă mai mult alcool, cafea şi tutun, au o dietă dezechilibrată şi probleme cu somnul.
Ieşirea din cercul vicios. În toate aceste cazuri suprasolicitarea şi neglijarea propriilor necesităţi determină probleme de sănătate: depresie pe fond de surmenaj, ulcer, probleme intestinale şi cardiace, deficienţe ale coloanei vertebrale, tulburări ale somnului. Iar frustrările şi neîmplinirile acumulate în acest fel nu fac decât să întărească celelalte dependenţe. Iată cum societatea în care trăim ne „ajută” să ne creăm şi să întreţinem noi şi noi dependenţe. Este un cerc vicios din care se poate ieşi doar dacă devenim conştienţi că suntem dependenţi de anumite lucruri care ne fac rău. De-abia în momentul în care vrem să ieşim din acest cerc, observăm cât de bine încetăţenit este el. Până atunci poate să ni se pară normal să avem obiceiuri nesănătoase.
Este posibil ca un întreg sistem să ni se ridice împotrivă, încercând să ne convingă să le reluăm. Pe lângă reacţiile corpului şi minţii noastre, şantajele emoţionale sau chiar respingerea din partea celor cu care altădată ne împărţeam „drogul” vor face parte din această luptă de eliberare. Consecvenţa şi rezultatele obţinute îi vor determina pe cei din jurul nostru ca în timp să ne urmeze exemplul. Acest sistem poate exista doar atâta vreme cât noi îl întreţinem, consumându-i produsele. Orientarea spre un pol opus, spre cel al spiritului, poate fii un demers al echilibrului şi al frumuseşţii noastre interioare, în absenţa oricărei mecanicizări date de normele societăţii. (A.M.)
