Încrederea în sine înseamnă aprecierea şi valorizarea propriei persoane. Mai exact, a avea o atitudine pozitivă, a ne aprecia în tot ceea ce facem bun, a fi siguri de calităţile noastre, a ne putea controla viaţa şi a fi în stare să facem tot ceea ce este bun şi vrem cu adevărat.
Privită din punct de vedere spiritual încrederea în sine este un sentiment binefăcător de siguranţă, determinat de cunoaşterea posibilităţilor şi valorii propriei persoane sau ale altora care, datorită proceselor de REZONANŢĂ pe care le determină (în MICROCOSMOSUL fiinţei umane) cu energii subtile, binefăcătoare din MACROCOSMOS poate genera îndrăzneală, forţă, inspiraţie, decizie şi reuşită în acţiune. Încrederea deplină în sine este rezultatul interiorizării unei suite de relaţii, modele, experienţe (reuşite sau evocate ferm, cu putere), în primul rând, a relaţiei cu autoritatea unui model a cărui valoare este unanim recunoscută.
Astfel încrederea în sine reprezintă de fapt încrederea în Dumnezeu care se manifestă prin noi. Trezirea încrederii în sine apare din acest punct de vedere şi ca un proces amplu de autocunoaştere spirituală. Este bine să ţinem minte mereu că atunci când ne-a creat şi ne-a dat libertatea de a alege şi de a acţiona Dumnezeu a arătat că are încredere în noi. Când Dumnezeu vrea să ne facă conştienţi de nivelul nostru de evoluţie şi ne testează cu încercări pe măsură, El are încredere în noi. Când ne oferă prin graţia sa o din ce în ce mai mare putere şi forţă spirituală, Dumnezeu are încredere în noi. Mai rămâne astfel ca şi noi să-i urmăm exemplul şi să avem o din ce în ce mai mare încredere în noi, apreciind această stare ca un minunat dar şi o mare graţie din partea lui Dumnezeu. (A.M.)
