Cheeky Girls au fost anorexice

Surorile Irimia au vorbit pentru prima dată în revista Closer despre boala de care suferă din 2004, anorexie. Monica şi Gabriela, care au participat recent la emisiunea « Dansez pentru tine », spun că s-au îmbolnăvit fără să ştie, din cauza stilului de viaţă necontrolat pe care l-au avut.

"Odată ce devii anorexic, rămâi anorexic toată viaţa. Tot timpul ai un sentiment de vină. Chiar dacă reuseşti să te vindeci, tot îţi rămâne în minte", a declarat Monica Irimia. "Nu am avut niciun fel de control. Nu am auzit niciodată de anorexie şi am devenit bolnave fără să băgăm de seamă", a spus Gabriela. Dar până la urmă au scăpat de această boală. "Ne-am susţinut să rămânem anorexice. Gabriela a scăpat prima de boală, însă la mine a fost mai greu. Nu vrei să te vindeci, deoarece poţi fi tentată de mâncare. Drept urmare, preferi să stai acasă şi să bei Coca Cola Diet", a mai spus Monica. (C.O.)