Teo a luat ţeapă de la Antenă?

Chiar dacă din aprilie până acum au trecut vreo patru luni, Teo Trandafir încă aşteaptă un răspuns din partea Antenei 1, în legătură cu proiectul de emisiune depus spre aprobare în luna aprilie, este vorba despre o emisiune gen “Duminica în familie”, produsă de Corina Voicu.

Cum încă nu a primit nici un răspuns, Teo începe să se împace cu idea că nici din toamna aceasta nu va reveni pe sticlă, informează site-ul sandy-bell.com. “Nu am primit nici până acum un răspuns concret din partea lor. A trecut multă vreme de atunci şi slabe şanse să se mai întâmple ceva cu visul meu. S-a şi prescris de atunci. Eu mi-am pierdut speranţa că se va mai întâmpla ceva în sensul acesta. Era vorba despre un proiect care îmi plăcea mult de tot, cu care rezonam întru totul, dar n-a fost să fie.

E mult prea târziu să se mai întâmple ceva cu el şi nici nu cred că va fi vorba de un proiect viitor, având în vedere că este foarte târziu. Mâine, poimâine e octombrie, când începe grila de toamnă, iar bazele unei emisiuni nu se pun de pe o zi pe alta”, a afirmat Teo pentru un cotidian central. În schimb producătoarea Corina Voica este optimistă în privinţa acestui proiect, iată ce declară aceasta: „Nu se ştie niciodată când va fi inclus în grila de programe şi poţi primi aprobare când nu te aştepţi. Eu nu mi-am pierdut speranţa. Încă mai aştept, până la pensionare!”, afirmă Corina Voica. (M.C.)