Inna şi-a pus opt buldogi la c.r Who is Inna?

Cum nu ştiţi cine e Inna?… Este o duduie fabricată peste noapte cu carieră aproape paradoxală, pe cât de lungă, tot atât de scurtă, în care şi-a lansat vreo două piesişoare, a câte două versuri fiecare, hiturile “Hot” şi “Love”.

O muncă cinstită de altfel, prestată în folosul comunităţilor democrate române, care i-a adus în final meritul de micuţă divă. Şi ca să fii divă nu e de ici colea, este de pe undeva de prin culisele unde se fabrică la normă această titulatură, care îţi permite să ai ţoale, un corpuşor tras prin inelele saloanelor de înfrumuseţare şi o vocişoară care sparge timpanele auditorilor cu playback-uri sau remixuri.

De când se află în oarecari concerte pe plaja românească, Inna şi-a tras opt bodzguarzi care să-i păzescă fesele de ciupelile fanilor. Atenţie dar, căci păzitorii divei pot deveni mai răi ca nişte buldogi!!! Din cauză că a fost ciupită de c…, Inna în ofensa ei absolut justificată, şi-a amânat 10 concerte care fuseseră programate la Discoteca Ring din Costineşti. Dar gurile rele susţin că şi-a amânat cântările pentru că îşi uitase palyback-ul acasă. Oricum, bate un alizeu de divă pe plajele Mării Negre de nu-i adevărat! Şi asta numai din cauza lui Inna! Dar apropos: Who is Inna?!!! (Cool)