„M-am simţit ca o prostituată!”: O româncă cere 46 de milioane de euro daune

De profesie contabil, Mihaela Popa solicită nu mai puţin de 46 de milioane de euro despăgubiri. Românca susţine că o colega i-ar fi spus că "femeile din Europa de Est sunt nişte curve" şi ar fi făcut referiri la ea folosind cuvântul "pornografie". În plus, ar fi fost acuzată că a venit în Londra doar pentru distracţie şi i s-a sugerat să se întoarcă în ţara natală.

Deranjată că primeşte doar atribuţii umilitoare şi este ignorată la promovări, conaţionala noastră i-a cerut explicaţii unui manager care i-ar fi răspuns: "E nevoie de cineva care să cureţe c*****l".

Mihaela Popa afirmă că discriminarea rasială a mers până acolo încât unii colegi credeau despre ea că este spion comunist, care lucrează sub acoperire pentru Securitate.

Angajată ca şi contabil, românca avea un salariu de aproximativ 47.000 de euro pe an şi susţine că discriminarea la care a fost suspusă a impiedicat-o să devină partener în firmă, poziţie din care ar fi câştigat peste 570.000 de euro pe an, plus bonusuri.

Astfel, cele 46 de milioane de euro cerute ca despăgubiri reprezintă compensarea sumelor pierdute şi daune morale. Suma este considerată ca fiind un record în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor solicitate într-un proces de discriminare rasială.

Mihaela Popa, care şi-a obţinut masteratul în afaceri în Statele Unite, şi-a început cariera la reprezentanţa din Bucureşti a PricewaterhouseCoopers, în anul 2000. Ea susţine că a fost hărţuită sexual şi discriminată rasial încă de când lucra la filiala din Chicago a firmei, înainte de transferul la Londra, care a avut loc în septembrie 2004.

Tratamentul ar fi devenit "treptat insuportabil", până în momentul în care a decis ca singura soluţie este să demisioneze, lucru care s-a întâmplat în noiembrie 2006, după un concediu medical de câteva luni, perioada în care a suferit de depresie.

"La început mi-au spus că aş putea deveni partener în viitor, dar nu mi-au dat niciodată această şansă", a declarat Mihaela Popa, căreia i-a fost respinsă anterior o altă acuzaţie de discriminare rasială îndreptată împotriva PricewaterhousCoopers. Românca susţine însă că acum are noi dovezi faţa de primul caz.

PricewaterhouseCoopers a negat toate acuzaţiile, iar un purtător de cuvânt al companiei s-a arătat încrezător că şi noul proces va avea un deznodământ favorabil pentru firma pe care o reprezintă.

Sursa: Bănăţeanul.ro