Cei trecuţi de prima tinereţe îşi amintesc, desigur, că mute dintre localităţile ţării se mândreau, înainte de 1989, cu echipe de teatru alcătuite din artişti amatori, care, cu entuziasm – deseori autentic – dădeau spectacole pe scenele cămintelor culturale sau caselor de cultură, urmărite atent şi admirate de rudele sau prietenii actorilor, care, în viaţa de fiecare zi, se îndeletniceau cu alte treburi, mult diferite de artă. Amatorilor le plăcea tare mult să fie socotiţi, în locurile unde trăiau, actori veritabili şi, adesea, căpătau chiar ticuri de artişti, deprinzând câteva trucuri ale cabotinismului.
Distracţia lor era una nevinovată, născută adesea din pasiune autentică. Nu făceau rău nimănui, dimpotrivă, comiteau un act de educaţie culturală, de un nivel oarecare; uneori chiar de onorabilă calitate. Dintre aceşti artişti amatori s-au selectat, în timp, spectatorii pasionaţi şi avizaţi, ba chiar şi actori de frunte ai scenei noastre. Deşi timpul lor pare să fi trecut, din păcate, putem observa cu toţii că o trupă de teatru de amatori veleitari colindă de câteva luni România, oripilându-ne cu spectacolele groteşti pe care le produc.
Este vorba, evident, de actualul Guvern, probabil că singurul din lume care luptă împotriva crizei economice fără a avea în componenţă niciun economist veritabil. Trupa nu beneficiază de serviciile vreunui regizor. Şi-a asumat această răspundere un vârstnic histrion, cu ceva succes, odinioară, în comedii bulevardiere şi în dramolete lacrimogene. Dar, cu timpul, s-a plictisit de această împovărătoare îndatorire, alegând să colinde de unul singur satele ţării, în fiecare zi de sâmbătă, să încropească o scenetă de mântuială, terminată invariabil cu formula „să trăiţi bine!”, pentru care, primind apluaze de convenienţă, e înjurat în gând de milioane de oameni, care află despre isprăvile sale.
Membrii trupei n-au har deloc, nici memorie, fapt pentru care bâlbâie pe apucate rolurile încredinţate, încurcându-se unul pe altul. Fie că joacă rolul Duduiei sau pe cel al lui Pleşcă, fie că interprezează vreo Ridzipoancă sau pe însuşi Zeus, partiturile lor sunt sărace şi insipide. Nenorocirea cea mare este, însă, că pretind cam prea mulţi bani pentru reprezentaţiile lor vulgare şi pentru prestaţiile lipsite de vreo anvergură. Pentru ei şi pentru apropiaţii lor, un soi de „corp ansamblu”, jalnici din cale-afară, dar şi dedaţi la hoţie, preacurvie şi golănie.
De oarecare succes se mai bucură, în rândul spectatorilor cu studii superioare încheiate la Universitatea „Spiru Haret” ori cu masterate la Alba Iulia şi doctorate la Petroşani, tot actorul-regizor, interpretând, în maniera uitatului actor (fără Academie de teatru) Vasile Tomazian, rolul unui Colombo autohton. Şi Tomazian, dar şi Colombo aminteau, când era cazul, dar şi când nu era, de soţie, ca de o precupare de fiecare clipă a lor, dar la care, de fapt, nu se gândeau defel. Chior în ţara orbilor, adică un fel de suveran, pretinsul artist, trecut de vârstă şi grobian în lipsa-i de talent, se impune ca etern june prim, prefăcându-se a-şi fi pierdut nevasta prin mulţime sau afişându-se, în faţa ei, tocăind o „doamnă romă”, după ce, cu ceva vreme în urmă, îi şutise fără jenă, în văzul lumii, reportofonul unei „ţigănci împuţite”.
Ar fi vesel totul, dacă n-ar fi dramatic. Actorii amatori de odinioară încercau să ne ( şi să-şi) îmbogăţească viaţa, pe când cei de azi ne-o sărăcesc fără scrupule, făcându-ne plătitorii unor jonglerii neruşite şi obligându-ne să le girăm inepţiile. Banii publici dispar fără urmă, mânuiţi de saltimbanci fără haz, care ne mai şi acuză că nu le preţuim bunele intenţii, în urma cărora ne scad lefurile şi puterea de cumpărare – dacă nu rămânem şomeri –, ni se închid mkicile afaceri şi, colac peste pupăză, rămânem şi daotri vânduţi fianţei mondiale pentru câteva generaţii de aici înainte.
Să nu se găsească în ţara asta artişti adevăraţi şi să fim condamnaţi să apelăm la ciurucuri? N-ar fi exclus, privind la modul în care involuează şcoala românească. Cert este că, până una-alta, avem a ne mulţumi cu ceea ce noi înşine am ales. N-am dorit Greta Garbo şi Marlon Brando, ci am preferat Adina Plugaru şi Piticul Porno, privim la cei din urmă. Şi plătim înmiit.
Hanibal Giurgescu
