Paris Hilton va petrece în Bamboo Mamaia

Paris Hilton la Bamboo, Mamaia

In aceasta vara, Carmen Electra, Paris Hilton şi Whitney Houston se vor afla pe litoralul românesc în această vară. Ele vor fi prezente în weekend-uri în club Bamboo din Mamaia, anunta Libertatea. Una dintre actritele serialului Baywatch, Carmen Electra, dar şi staruri ca Paris Hilton şi Whitney Houston au fost invitate la Bamboo Mamaia pentru a face atmosferă în clubul de […]www.emulte.ro

Paris Hilton cântă în musicalul «REPO»!

În viitor, cedarea organelor devine o epidemie la nivel global. Dar GeneCo, o companie de bio-tehnologie, oferă transplanturi de organe contra cost. Cei care nu îşi plătesc ratele au parte de un tratament special din partea lui Repo Man. Repo!

Opera Genetică este ideea lui Darren Smith şi a lui Terrance Zdunich. Ei au început să interpreteze ceea ce numeau opere de 10 minute în cafenele rock din L.A., în 2000. În acea perioadă, cei doi l-au întâlnit şi pe regizorul Darren Lynn Bousman. Acesta îşi aminteşte că: Într-o zi, am găsit un scenariu pe birou, o piesă numită "Repo". Nu avea şi muzica, dar am citit-o şi am fost impresionat.

Prima variantă Repo are 10 minute. Toată lumea a muncit voluntar, iar echipamentul şi serviciile de post-producţie au fost oferite gratuit. Când au trecut la casting, regizorii au căutat actori care nu erau doar perfecţi pentru roluri, ci……click.ro

Paris Hilton a jucat într-un film care nu s-a vândut

Moştenitoarea celebrului lanţ de hoteluri, Paris Hilton, a jucat într-un film care s-a distribuit numai pe DVD. Filmul a fost o catastrofă, nu a avut deloc vânzări. Paris, care este acuzată de totală lipsă de talent, a fost dată în judecată de producători pentru că nu ar fi făcut promovarea filmului după cum era stipulat în contract. Divei i se cer despăgubiri în valoare de 8 milioane de dolari….…click.ro