Omul de afaceri, Sorin Ovidiu Vântu l-a dat în judecată pe preşedintele Traian Băsescu, pentru acuzaţiile pe care acesta i le-a adus în emisiunea "Naşul", informează pe blogul său jurnalistul Victor Ciutacu. "Da, confirm introducerea acţiunii în instanţă şi suma solicitată, dar nu vreau să fac nici un comentariu. Am plătit taxa de timbru şi, în avans, o parte a onorariilor avocaţilor", a declarat Vântu pentru Victor Ciutacu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în emisiunea de la B1 Tv pe data 16 iunie, că Sorin Ovidiu Vântu a dat "un tun", pe ultima sută de metri a guvernării Tăriceanu, cu o rambursare ilegală de TVA, în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, pe care i-a dus în Cipru şi pe care i-a "băgat" în trustul de presă pe care îl deţine. Preşedintele a acuzat trusturile Realitatea şi Intact de faptul că au ca obiectiv principal atacarea sa, a fiicelor sale, precum şi prezentarea distorsionată a declaraţiilor şi a evenimentelor la care participă şeful statului. Asta înseamnă că vom asista la alt circ între Preşedinte şi Sorin Ovidiu Vântu… (C.O)