Vrei o vedetă în casa ta?

Iubim nonconformismul şi tot ce este în vogă. Suntem însetaţi de noutate, de originalitate şi exclusivism. Dorim să fim primii, să fim trend-setteri, să avem cu ce să ne lăudăm. Iată că putem în sfârşit să ne lăudăm cu o vedetă în casa noastră.

O vedetă de dimensiuni mari de 150×100 cm sau 200×150 cm. Zâmbetul senzual al Angelinei Jolie poate fi o alegere pentru pereţii locuinţei noastre. Brad Pitt, Al Pacino, Bruce Willis, Robert De Niro si mulţi alţii au devenit teme pentru pictorul Costin Craioveanu, care ne oferă astfel posibilitatea să ne aducem vedeta preferată în locuinţa proaspăt amenajată.

Picturile lui Craioveanu atrag publicul din două motive. Primul este faptul că pictează celebrităţi, oameni cu feţe expresive, vesele, frumoase, care încântă ochiul, oameni a căror personalitate i-a făcut să iasă din anonimat, iar cel de-al doilea motiv este faptul că lucrările lui nu sunt scumpe. Pictează pentru a vinde şi îşi câştigă traiul din asta. Dacă un tablou nu se vinde acesta este şters şi altceva o să-i ia locul. Asta înseamnă că nu a avut succes la public.

Lucrările sale sunt explozii de culoare, Angelina Jolie fiind preferata lui pe care o înfăţişază în numeroase ipostaze şi exprimări. Craioveanu explică fascinaţia lui pentru vedetă într-un mod amuzant. El spune că dacă Van Gogh ar fi fost contemporan cu actriţa, în mod sigur acesta ar fi avut-o drept model.

Tablourile lui Costin Craioveanu impresioneaza prin explozia de culoare, prin stilul Pop Art abordat, dar mai ales prin subiectele pe care le picteaza. Fascinaţia pentru lumea Hollywood-ului s-a transformat in artă, iar arta aceasta este modernă, este excentrică, este strălucitoare.

Pe shop.4interior puteţi cumpara tablouri ale pictorului Craioveanu.