Bebe Cotimanis, primar în Coclatele

Cunoscutul actor, Bebe Cotimanis este primar în Coclatele, însă nu în realitate ci doar în serialul “State de România”, ce va fi difuzat din toamnă pe Pro Tv. Bebe va interpreta rolul lui Marcel Florentin Popeanga, ce a fost în copilărie prieten cu State Potcovaru.

Bebe va interpreta un tip dur, genul de ţăran parvenit, care este într-o permanenţă competiţie cu State, cu care de altfel are o grămadă de conflicte. Iată ce spune actotul despre rol: “Confruntarea dintre cei doi este dramatică şi comică, în acelaşi timp. Pogea este genul de conducător perpetuu, primar înainte dar şi după 89, care ar fae orice să nu îşi piardă postul”. Actriţa Maria Teslaru va fi În film soţia lui Bebe, Elvira Popeanga, iar relaţia dintre cei doi nu este una dintre cele mai fericite.

“Elvira este o femeie abilă, rafinată ca mijloace, de aceea, chiar dacă relaţia cu soţul ei este una tensionată,”Elvira ştie cum să îl abordeze şi să obţină anumite lucruri de la el”, afirmă Maria Teslaru. Actriţa este la prima colaborare cu echipa Promance şi este foarte încântat de această producţie. “Sunt bucuroasă să fac parte din această echipă. Am văzut seriozitatea şi profesionalismul cu care lucrează, iar succesul produselor pe care le realizează vorbeşte cel mai bine despre munca lor”, a declarat Maria Teslaru. (M.C.)