Legea cumulului pensie-salariu, amânată până la toamna

HOTĂRÂRE. Senatorii au amânat legea cumulului pensie-salariu şi au hotărât retrimiterea acesteia la Comisia de muncă. Potrivit proiectului de lege, cei care au pensii mai mari decât salariul mediu pe economie şi care primesc şi salariu de la stat, sunt nevoiţi să renunţe la unul dintre venituri.

Documentul a ajuns la Comisia de muncă, unde a suferit unele modificări. Parlamentarii cer menţinerea cumulului pensie-salariu de la stat, dar cu introducerea impozitării progresive. Mai exact, dacă pensia este mai mică sau egală cu salariul mediu pe economie, atunci veniturile salariale se impozitează cu 16 la sută. Dacă pensia este cuprinsă între 1 şi 4 salarii medii, impozitul este de 30 la sută, iar pentru pensia cuprinsă între patru şi opt salarii medii, impozitul va fi de 60 la sută. (G.R.)