Lazarus, pus pe liber de Kanal D? A încasat-o de la Eva Kent!

Amenda record de 1 miliard de lei dată de CNA postului Kanal D, pentru că în emisiunea “Lazarus Show” din 22 iunie au fost difuzate imagini din două filme pentru adulţi avându-le ca protagoniste pe Eva Kent şi Sexy Brăileanca, se pare că i-a pus punct carierei justiţiarului în trustul Dogan.

Aşa se face că oficialii postului de televiziune au luat în calcul oportunitatea încetării contractului cu Luis Lazarus. Contrariat, acesta a declarat că are un contract semnat până la 31 decembrie 2009 şi că nu există motive ca acesta să fie reziliat sau întrerupt, deoarece toţi coeficienţii de performanţă contractuali au fost atinşi.

Conducerea televiziunii a fost de acord cu difuzarea imaginilor XXX

Pe de altă parte, Lazarus a spus că emisiunea pe care o moderează, a crescut foarte mult în audienţă, fapt pentru care a fost prelungită cu două săptămâni. În ceea ce priveşte amenda record, Luis a mai adăugat că atât conducerea televiziunii, cât şi producătorii emisiunii au ştiut desfăşurătorul acesteia: “A ştiut toată lumea de această emisiune, de la Pavel Stanchev (CEO al Dogan Media International-Kanal D, n.r.), până la ultimul om din echipa de producţie. Au ştiut care este desfăşurătorul. Eu nu am făcut nicio emisiune despre care să nu se ştie (…) Nu emisiunea este de vină în esenţă, de vină putem fi toţi pentru că nu am înţeles regulile CNA în raport cu ce poţi să faci pe post”. (M.D.)