Prinţesa Brianna Caradja este un personaj, pe cât de anost pe atât dornică de a i se face simţită prezenţa în lumea mass mediei. Pentru simplul motiv că ea funcţionează pe principiul faptului că celebritatea ţi-o poţi obţine nefacând mai nimic, ci doar prin simple scalămbăieli.
Una din favoritele sale scălămbăieli a fost aceea de a-şi petrece viaţa prin varii paturi, în care a schimbat aşternuturile odată cu bărbaţii pe care i-a posedat. Şi nu greşesc când spun asta, pentru că nu bărbaţii au posedat-o pe Brianna ci ea i-a posedat pe bărbaţi, fiind cea mai tare bărbată între feministele de două parale, care promovează un soi de libertinaj insipid, gen drepturile lesbianelor şi a homoxexualilor, sau dreptul la droguri, mai mult sau mai puţin uşoare, probate în timp chiar şi de măria sa prinţesa Caragea. Aflată la cel de-al doilea divorţ al său, cu americanul Perry Vito Zizzi-Caradja, Brianna a simţit nevoia să iasă iar din nou pe sticlă şi să declare cât de tare este ea ameninţată cu moartea de fostul soţ, pentru că ea nu este dispusă să renunţe la cele 10 milioane de euro, valoare unui teren achiziţionat de aceştia pe timpul căsătoriei lor, şi despre care Brianna susţine că ar fii terenul bunicei ei.
Cu siguranţă, banii băgaţi în această investiţie au fost din partea lui Perry Vito, pentru că Brianna Caradja nu cred că a dispus de banii aceştia la momentul achiziţiei efectuate, recte a recuperării terenului. Chiar ea s-a arătat foarte intrigată de fapul că milionarul Perry Vito Zizzi-Caradja se coboară la nivelul de a cere 10 milioane de euro, când el are ditamai proprietăţile în Statele Unite. De fapt, Brianna ştie foarte bine că în România nu poate funcţiona un cotract prenupţial, iar că bunurile obţinute într-un mariaj, se impart fix la doi. Oricum, pe lângă teama de a pierde cele 10 milioane, teamă falsă, pentru că Brianna ştie exact cum stau lucrurile în România, prinţesa noastră trăieşte cu frustrarea că în scurta căsătorie care a avut-o cu Perry Vito, acesta nu a fost scosă mai deloc în lume. Însă, acuma cine ar mai scoate-o în lume pe Brianna? Poate vreo lesbiană, îndemnată de şarmul limbii sale graseiate!… (Cool)