Cristi Greţcu, componentul grupului Divertis vrea să s-o taie şi el de la Antena 1, solidarizând astfel cu atitudinea Mihaelei Rădulescu, căreia i-a declarat, în ultima sa emisiune “Duminica în familie”, susţinută la Piatra Neamţ, că sunt cam în aceeaşi oală.
Multe din zvonuri, chiar susţin că grupul Divertis, nu a fost onorat, de câteva ori chiar, de plata pe care le-o datora Voiculescu pentru showrile prestate, din cauză de criză, cică…. Asta pare să fie unul din motivele serioase pentru care Divertis îşi îndreaptă atenţia spre alte televiziuni, sau spre noi contracte cu aceştia. Cristi Greţcu se lăuda că are destule oferte în acest sens. Dacă tot urmează, ca cei de la Divertis să-şi schimbe locul în care vor practica exerciţiile lor de umor, n-ar fi rău, ca, odată cu această mutare, să revină la forma lor iniţială, când aveau un umor real, indiscutabil, de calitate.
Dacă tot şi-au schimbat părul, precum lupul din poveste, luând înfăţişarea, adesea, a unor personaje care proliferează lipsa de umor sau un umor scabros, asemeni celor de la “Vacanţa Mare”, ar da destul de bine la biografia lor, să se lepede de blana asta strâmtă şi să revină la umorul lor de odinioară, în care subtilitatea şi ironia încântau multe dintre inimile celor care îi admirau şi adorau de-a dreptul. Mulţi dintre vechii fani, chiar au afirmat: “ne e dor de vechiul Divertis”!…. (Cool)