Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.
Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele. Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.
Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele. Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui care se îndreaptă odată cu vara către toamnă, şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări.
Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului. După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume. De aceea, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.
În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă. Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul.
Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase.
Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată:
– În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.
– Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.
– În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.
– Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc. (A.M.)
