Luna aceasta, când s-a împlinit un an şi jumătate de când s-au cunoscut, cei doi s-au hotărât să meargă la mare, nu numai pentru a vedea stadiul lucrărilor pentru noua lor casă din Mamaia, dar şi pentru a sărbători.
Oana Turcu şi Cristi Brancu, de la Antena 2, sărbătoresc în fiecare lună, pe data de 21, ziua în care s-au întâlnit şi totul s-a schimbat în viaţa lor.
Aşa că, pe 21 iunie, la miezul nopţii, Oana şi Cristi se aflau într-un loc superb, ascuns de lume, de pe plaja de la Năvodari, unde au ciocnit un pahar de şampanie.
Oana a primit de la soţul ei o geantă pe care şi-o dorea, de la o firmă exclusivistă, iar Cristi – un obiect decorativ de casă, în stil exotic, o adevărată piesă de muzeu, şi câteva produse Ardes.