Elena Băsescu s-a întors la Joe din Drumul Taberei? Are şi imunitatea amoroasă…

Se prea poate ca relaţia cu renumitul Joe din Drumul Taberei să nu fi dat deloc bine pe perioada campaniei. Ori, cine ştie, poate că pur şi simplu nu a fost să fie la acea vreme. Cum-necum, iată că, acum, ajunsă europarlamentară, Elena Băsescu s-a împăcat cu destul de controversatul fost iubit, informează vdt.online.

Odată încheiată campania, mezina prezidenţială nu a stat mult pe gânduri şi a revenit, ca la un semn, la vechile-i obiceiuri. Distracţii, cumpărături în magazine de fiţe, ieşiri în cluburi şi… Joe! Recent, tânăra a fost văzut de reporterii revistei Star sorbind o cafea în compania fostului ei prieten.

Bine-bine, ieşirea a fost, iniţial, în grup. Numai că, la un moment dat, patru din amicii comuni au părăsit localul. Şi la masă au rămas, aţi ghicit!, doar Elena şi al ei Joe! Moment în care starea de spirit a celor doi tineri s-a schimbat radical, acest lucru trădând un veritabil rendez-vous amoros. Şi, mai mult, apropiaţii spun că fiica de preşedinte şi omul de afaceri formează din nou un cuplu şi se gândesc serios la un viitor împreună.

Să fie oare acesta adevărul?! Se prea poate că da, dacă ţinem cont de motivul pentru care cei doi s-au despărţit în primă instanţă: Traian Băsescu. Numai că juna EBA ar cam trebui să îşi pună următoarea întrebare. Statutul de parlamentar european îi garantează cumva şi imunitatea amoroasă faţă de tăticul ei?!… D.D.