Dragostea nu durează la infinit de cât pentru puţini dintre noi. Perechi care păreau solide se văd incapabile să treacă peste momente mai grele din viaţa de cuplu, şi se destramă.
Uneori urmează împăcarea sau rămân doar amintiri frumoase. Pentru cele două vedete: Cristina Dochianu şi Radu de la Crush nu se ştie ce le rezervă viitorul. Cei doi se pare că au avut unele mici dispute din cauza programului prea încărcat şi al carierelor pe care le au. Ea dorindu-şi tot mai des să fie împreună, şi el preferând amiciţia prietenilor. După doi ani pe care i-au petrecut împreună, cei doi se văd acum în pragul unei decizii majore, dacă vor mai fi sau nu împreună.