În fiecare ţară există mediumi, clarvăzători şi susţinători ai fenomenelor paranormale, precum şi publicaţii de profil, instituţii care studiază ştiinţific aceste domenii. Islanda este însă ţara în care paranormalul şi invizibilul se află la ele acasă.
Foarte multe persoane văd şi comunică fără nicio greutate cu elfi, cu îngeri sau cu fantome ale persoanelor decedate. Clarvăzătoarea Erla Stefansdottir explică esenţa acestui fenomen: „Oamenii consideră că e absolut firesc să călătorească dintr-o ţară în alta şi să cunoască alte popoare. Dar li se pare ciudat să exploreze dimensiunile subtile şi diferitele planuri pe care existăm ca fiinţe. Structura noastră seamănă cu cea a cepei, este stratificată. Învelişurile devin tot mai subţiri pe măsură ce te apropii de nucleu.
Iar omul devine din ce în ce mai frumos, cu cât îl cunoşti mai în profunzime. Întâi vedem corpul fizic şi aura sa, culorile emoţiilor şi atitudinea socială. Aceste straturi formează personalitatea, în spatele căreia se ascunde sufletul. Iar dincolo de suflet se află cea mai intimă structură a omului, Sinele, „izvorul memoriei”. Acesta este nucleul fiinţei umane, acea părticică din Soarele Divin. Dacă toate aceste elemente sunt conectate, noi atingem perfecţiunea şi devenim una cu Dumnezeu. Devenim mai luminoşi decât cea mai strălucitoare lumină electrică”. (A.M.)