Pentru a justifica adoptarea OUG nr. 61/2009, premierul Emil Boc recurge, ca de obicei, la explicaţii dintre cele mai fanteziste, încercând să aburească opinia publică.
De pildă, domnul Boc a afirmat: „Dacă nu făceam modificarea legislativă, ar fi intrat cel puţin pentru o zi în vigoare Codul lui Stănoiu, care prevedea Curţile cu juraţi în România, iar o grămadă de infractori din puşcărie ar fi fost în libertate”.
Această afirmaţie cuprinde mai multe erori grave, care se pot explica numai prin superficialitatea extremă a cunoştinţelor juridice pe care le posedă cel în cauză. Pentru corecta informare a publicului (inclusiv a premierului), Codul penal Stănoiu (Legea nr. 301 din 2004) nu prevede înfiinţarea Curţilor cu juraţi în România (fapt evident pentru oricine doreşte să consulte textul legii respective). În al doilea rând, chiar şi un jurist slab ştie că asemenea chestiuni nu se reglementează în Codul Penal, ci în Codul de Procedură Penală. Însă pe timpul mandatului doamnei Stănoiu nu s-a elaborat vreun Cod de Procedură Penală, aşa că domnul Boc fabulează pur şi simplu.
Şi în privinţa gogoriţei cu infractorii scăpaţi de puşcărie lucrurile stau complet pe dos faţă de afirmaţiile premierului. Codul penal Stănoiu prevedea pedepse relativ severe, comparabile cu cele din Codul Penal în vigoare, astfel că la intrarea lui în vigoare nu se punea problema eliberării în masă a puşcăriaşilor.
Şi atunci de unde a scos domnul Boc asemenea năzbâtii? Probabil că dânsul studiază Dreptul pe Google, conform noilor indicaţii prezidenţiale şi a confundat România cu altă ţară. După cum se ştie, premierul a studiat Dreptul la fără frecvenţă în perioada 1991-1995. Însă de atunci a trecut timpul, dânsul s-a luat cu politica şi a uitat bruma de cunoştinţe juridice pe care le-a avut la terminarea facultăţii. Mai ciudat este că a uitat ce conţine codul Stănoiu, la a cărui adoptare a luat parte ca deputat în anul 2004, prilej cu care a uimit breasla juriştilor cu memorabilele expresii
„incriminare penală” şi
„incriminare de drept civil”, pentru care stau mărturie stenogramele.
Problema Guvernului nu era nicidecum Codul penal Stănoiu, care putea fi abrogat printr-o dispoziţie din noul Cod Penal sau printr-o lege specială.
În spatele frazelor mincinoase „editate” şi debitate cu iuţeală de premierul Boc se ascund cu totul alte adevăruri. Unul dintre ele este acela că în realitate noul Cod Penal, acela pentru care vrea să-şi asume răspunderea Guvernul Boc, prevede reducerea drastică a pedepselor pentru majoritatea infracţiunilor, începând cu cele de corupţie. Cetăţenii pot să fie siguri că la intrarea în vigoare a noului Cod Penal vor fi eliberaţi din penitenciare aproape toţi puşcăriaşii. Numărul condamnaţilor eliberaţi va fi de ordinul zecilor de mii, iar ţara se va confrunta cu un val de infractori cum nu s-a mai văzut din anul 1977, când Ceauşescu a golit penitenciarele de borfaşi.
Un alt adevăr ascuns de domnul Boc este şi acela că Guvernul a încălcat Legea nr. 24/2000 cu prilejul elaborării proiectelor de coduri, în sensul că nu a întocmit studiile de impact obligatorii conform legii respective. De luni în şir coaliţia „Opriţi codurile” insistă asupra acestei chestiuni, dar Guvernul s-a făcut că plouă. Pentru a scăpa de această acuzaţie şi pentru a-şi ascunde incompetenţa, prin OUG n. 61/2009 Guvernul a eliminat din Legea nr. 24/2000 obligaţia întocmirii de studii prealabile de impact pentru proiectele de coduri. Cu alte cuvinte, în loc să facă ceea ce era obligat prin lege, Guvernul a modificat legea ca să scape de obligaţie. Acesta este principalul motiv al adoptării OUG nr. 61/2009.
Alt motiv nedeclarat al adoptării ordonanţei de urgenţă priveşte calitatea proiectelor de coduri pentru care Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea. Guvernul este conştient că proiectele au deficienţe, dar şi-a făcut socoteala că le va elimina după adoptarea codurilor. Altfel spus, ştim că nu sunt prea bune codurile, dar să le adoptăm cum or fi, ca să păcălim UE, că pe urmă vom începe să le modificăm prin ordonanţe de urgenţă. Ca la noi, la nimeni.
S-a exprimat şi temerea că în baza OUG nr. 61/2009 Guvernul va putea să blocheze aplicarea oricărei legi aprobate de Parlament, să o modifice sau chiar să o abroge, mai înainte ca ea să fi produs vreun efect juridic. Un asemenea procedeu nedemocratic ar submina rolul constituţional al Parlamentului ca for legiuitor şi încrederea în legile aprobate de acesta, consacrând supremaţia Executivului faţă de legislativ. Între altele, parlamentarii individuali sau grupurile de parlamentari, mai ales cei din opoziţie, nu ar mai avea nicio şansă de a promova iniţiative legislative proprii, ori amendamente la proiectele de legi, chiar dacă ar obţine majoritatea voturilor în Parlament.
Temerea este justificată dacă ţinem cont de faptul că în ultimii ani guvernele, inclusiv cel condus de domnul Boc, au făcut un adevărat dezmăţ cu ordonanţele de urgenţă, transformând Parlamentul într-un simplu birou de înregistrat ordonanţe. De unde şi plictiseala cronică a parlamentarilor.
Domnul Boc se jură că nu va abuza de posibilitatea de a modifica sau abroga prin ordonanţe de urgenţă legile neintrate în vigoare. Putem să-l credem pe Pinocchio?
V. Stănescu
