De dragul permisului auto, Vali Vijelie a “locuit” intr-o casuta de 9m patrati

Ca sa-si poata lua permis in judetul Arges, manelistul Vali Vijelie, pe numele lui adevarat Valentin Rusu, si-a mutat domiciliul, in 28 februarie 2008, intr-o casuta de lemn, din padure, in zona comunei argesene Babana. Două săptămâni mai târziu, cântăreţul devenea şofer cu acte în regulă. Luni, permisul i-a fost suspendat.

La două săptămâni după ce «s-a mutat» în Argeş, Vali Vijelie şi-a luat permisul de conducere

Reporterii Libertăţii au reuşit să fotografieze cabana unde, teoretic, a locuit anul trecut manelistul. Căsuţa respectivă, situată într-o pădure de pe raza comunei argeşene Băbana, are o suprafaţă de 9 metri pătraţi, un pat dublu, baie cu boiler şi nici o sursă de încălzire. “În zonă sunt şapte astfel de module-tip, care pot fi închiriate. Sunt situate într-un complex hotelier în construcţie”, a declarat Bebe Ivan, primarul comunei Băbana. “Eu nu ştiu dacă Vijelie a stat acolo.

Anul trecut l-am văzut o singură dată, la o discotecă din comuna Poiana Lacului. Ştiu că e prieten bun cu actualul preşedinte al PSD Băbana, Constantin Toma, care este proprietarul complexului din pădure. La mine, la primărie, cântăreţul nu figurează cu nici un teren cumpărat la Băbana. Nu are rol fiscal”, a mai spus edilul.