CADOU. Aviatorii de la Aeroclubul României au organizat, de 8 martie, pe Aerodromul Clinceni un miting aviatic dedicat Zilei Internaţionale a Femeilor.
Cu această ocazie, zece doamne şi domnişoare au putut efectua un zbor gratuit, a declarat directorul general al Aeroclubului României, Cristian Voicu. Manifestarea a început în jurul orei 11.00 şi a inclus demonstraţii de zbor, zboruri acrobatice în formaţie şi salturi cu paraşuta. Astfel, spectatorii au avut plăcerea să urmărească evoluţia Lotului Naţional de Acrobaţie sau al Lotului Naţional de Paraşutişti, dar şi demonstraţiile aeronavelor şi elicopterelor ce aparţin Aeroclubului Român, Academiei Române de Aviaţie sau „Special …