Pe mica insulă arctică din Alaska a fost întreprinsă o amplă operaţiune de eliminare a şobolanilor, după 229 de ani în care aceştia au cutreierat insula, pe care o invadaseră în urma unui naufragiu.
Şobolanii au cotropit insula – situată în Arhipelagul Aleutinelor – în anul 1780, când o navă japoneză s-a scufundat în apropierea ţărmului. Înmulţindu-se exploziv, ei au decimat populaţiile locale de păsări, afectând grav ecosistemul fragil al insulei.
Operaţiunea de „curăţare” a insulei de şobolani a costat 2,5 milioane USD şi a fost realizată prin aruncarea unor momeli toxice din elicoptere. Este prea devreme pentru ca oamenii de ştiinţă să poată afirma că nu mai exista niciun şobolan pe insulă; va fi nevoie de o supraveghere de doi ani pentru a trage concluzii clare în această privinţă.
Totuşi, efectele operaţiunii de eliminare a rozătoarelor s-au arătat deja: mai multe specii de păsări, printre care gâştele aleutine, potârnichile polare, şoimii călători şi scoicării negri au început să cuibărească pe insulă. (O.T.)