Sylvia, pe urmele lui Cher

După câteva săptămâni agitate în care a colindat ţara într-un miniturneu de promovare a celui mai recent single, „Deep”, DJ Rynno şi Sylvia pleacă, zilele acestea, într-o vacanţă la Eforie Nord.

Acolo, solista se va relaxa, vreme de patru zile, la celebrul centru de spa despre care se zvoneşte că a fost frecventat, under-cover, chiar de celebra Cher. Pentru că vrea să se răsfeţe la maximum, cântăreaţa va apela la tratamente cosmetice ce o vor costa nu mai puţin de 1.300 de euro. Cele mai faimoase sunt împachetările cu nămol şi marţipan, dar şi şedinţele de electrostimulare. Mai mult, Sylvia nu va scăpa nici cursurile de yoga organizate pe plajă în fiecare dimineaţă, începând cu ora 7. Dacă va simţi imediat beneficiile, Sylvia este hotărâtă să îşi ia şi antrenor personal de yoga, când se va întoarce la Bucureşti. (M.M.)