Ex-iubitul Andreei Raicu afirmă pe blogul său că iubeşte marea şi aşteaptă cu nerăbdare să revină pe plajă şi pe scenă. Dar mai bine vă las să citiţi singuri ceea ce scrie Tudor pe site-ul personal.
„Iubesc marea pentru că şi noaptea întreţine infinitul şi visele. Când stai în fund pe pământ şi-ţi simţi blugii uzi de răcoarea întunericului său de nisip. Nu vezi nimic şi priveşti marea care e la câteva zeci de metri de tine. Priveşti ca-ntr-o bucată imensă de brânză neagră. Intuieşti cu greu linia de spumă de la ţărm. E ca şi cu marea ar bea caffe latte şi s-ar linge pe bot. Vuietul constant al valurilor izbindu-se de mal îţi spune că nesfârşitul albastru din timpul zilei e acolo, la locul lui. Şi o dată cu el, visele tale.
Ştiu c-am să fiu bătrân, iremediabil despărţit de trecut şi că o să privesc marea cu aceeaşi sete şi speranţă. Dorinţele mele vor fi poate altele, amintirile îmi vor îngreuna sufletul şi privirea n-o să mai ajungă atât de departe. Un vis va fi însă acolo, orice-ar fi, unul singur plutind pe coama valurilor, în intuneric. Un singur vis, care mă va ţine în viaţă laolaltă cu mirosul de sare şi de alge puturoase care-mi va înţepa nările. În stânga mea, doi îndrăgostiţi zgomotoşi se vor săruta îndelung. Din când în când, vântul îmi va aduce în urechi şoaptele lor. Cuvinte de beţie, de dorinţă, obscenităţi iubitoare, hohote de râs, gemete, dragoste. Da, întotdeauna va fi speranţă la mare şi noaptea.” (M.C.)
