Noul primar al Mangaliei, Claudiu Mihai Tusac, se laudă nu numai cu faptul că i-a luat locul lui Iorguş, ci şi cu o soţie frumoasă.
Monica Tusac, fostă Grosu, are cu ce se lăuda. În 1993 a câştigat titlul Miss Universitaria, un an mai târziu a devenit Miss România, iar anul 1995 i-a adus o participare la Miss Univers. Şi acum, la cei 33 de ani ai săi, s-a păstrat în formă în ciuda faptului că a dat naştere la doi copii, o fetiţă şi un băieţel. Soţul ei este tare mândru de soţia sa şi este de acord cu zicala: „în spatele oricărui bărbat de succes se ascunde o femeie puternică”. E conştient că e invidiat de multă lume, dar asta îl face foarte fericit. Claudiu Tusac este cel care, atunci când a venit la conducerea primăriei, a desfiinţat uşa de la birou, iar peste doar câteva luni a pus-o la loc. (C.O)