A cerut instanţei să pună sechestru pe toată averea tatălui lor
* Dat afară de Ionuţ, Dragoş a dormit în maşină şi-apoi prin vecini * Revoltat, Dragoş cere jumătate din averea lăsată de Ion Dolănescu * Fratele mai mic crede că, pentru a-i parveni toată averea, fratele său mai mare e în stare de orice
După ce, iniţial, nu a vrut să recunoască conflictul izbucnit chiar în ziua înmormântării celui care a fost Ion Dolănescu, fiul cel mic al acestuia, Dragoş, s-a revoltat asupra gesturilor pe care le-a avut asupra sa fratele său mai mare, Ionuţ. Deşi părea să se fi împăcat cu fratele său, Dragoş Dolănescu vrea să pună lucrurile la punct. La înfăţişarea procesului pentru succesiune, Dragoş a cerut instanţei să se pună sechestru pe averea moştenită de la Ion Dolănescu, întrucât fratele său şi-a însuşit deja o mare parte din bunurile care au aparţinut tatălui său… Divergenţele dintre cei doi au intervenit exact în noaptea ce a urmat zilei în care şi-au îngropat tatăl. Ionuţ şi-a forţat fratele să nu aibă pretenţie la averea lui Ion Dolănescu şi să se mulţumească, eventual, cu puţin.
Ionuţ Dolănescu şi-a dat afară fratele din casă
Tot în aceeaşi noapte, Ionuţ şi-a dat afară din casă fratele mai mic, care a dormit într-o maşină, nevenindu-i să creadă, zile la rând, ceea ce i se întâmplă! Dragoş a dormit în vecini, după care Ionuţ a reuşit să-l convingă să se înţeleagă asupra împărţirii averii, urmând ca el să rămână cu cea mai mare parte din aceasta. Mai mult, Ionuţ a reuşit să-şi convingă fratele să spună că ei nu s-au certat niciodată! Impresionat de câtă lume a venit să-şi ia rămas bun de la tatăl său, Dragoş a cedat, mai ales că nu a dorit să implice într-un scandal mediatic numele lui Ion Dolănescu. Fiul cel mic al regretatului artist a plecat în Costa Rica, unde activează ca medic psiholog. Ajungându-i la urechi o serie de lucruri negative despre fratele său mai mare, Dragoş s-a decis să nu mai ţină cont de împărţeala făcută de fratele său, care rămânea cu aproape toată averea, şi să se zbată în instanţă pentru ceea ce i se cuvine de drept, adică jumătate din averea lui Ion Dolănescu.
Procesul celor doi din data de 2 iunie s-a amânat pentru cea de a doua jumătate a lunii septembrie. Dragoş speră ca instanţa să nu fie influenţată de faptul că Ionuţ Dolănescu este mai cunoscut ca el în România, cu atât mai mult cu cât el nu şi-a dorit niciodată să devină o persoană publică. „Sper ca instanţa să-şi facă datoria. Am încredere că se va judeca corect! Nu am dorit averea tatălui meu, deoarece nu sunt un avar, dar anumite lucruri m-au determinat să-mi cer drepturile care mi se cuvin! Cu acest prilej, doresc să-l pun la punct pe fratele meu, care a făcut atâtea gesturi necugetate faţă de tatăl meu, când era în viaţă, dar şi faţă de mine! Nu am vrut să recunosc divergenţele cu fratele meu întrucât nu am vrut să-l amestec pe tata în acest scandal! Se pare însă că nu am avut încotro…”, ne-a declarat Dragoş Dolănescu. (C.O.)