Traian Basescu: Am suspiciuni in privinta responsabilitatii domnului Mircea Geoana

Traian Basescu: Am suspiciuni in privinta responsabilitatii domnului Mircea Geoana cand face declaratii publice

"Doresc sa incep prin a saluta anuntul domnului Mircea Geoana ca doreste sa se retraga din CSAT. Legalitatea din punct de vedere constitutional si a legilor in vigoare nu pot eu sa o stabilesc, dar pe fond, eu salut aceasta declaratie de intentie. Acest anunt al dansului este contradictoriu cu dorinta sa expresa de a impune, in negocierile pentru protocolul de Guvernare, ca seful Senatului sa fie si vicepresedintele CSAT. E o schimbare radicala fata de acum 6 luni", a afirmat, marti, presedintele Traian Basescu.www.hotnews.ro

Geoană: Nu voi accepta niciodată să fiu un simplu element de decor

Preşedintele PSD Mircea Geoană, a declarat, marţi, în replică la afirmaţiile şeful statului, că preşedintele Traian Băsescu a furnizat încă o dată toate argumentele pentru a demonstra că a folosit în mod deliberat retragerea din Irak şi vizita în Afganistan în interes pur electoral.www.mediafax.ro

Geoană: Băsescu nesocoteşte legea şi îi tratează pe membrii CSAT ca pe nişte figuranţi

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat marţi că un calendar al retragerii din Irak nu a fost niciodată discutat în CSAT, aşa cum susţine şeful statului, el acuzându-l pe Traian Băsescu că îi tratează pe membrii CSAT ca pe nişte figuranţi şi că e incapabil să conducă Armata.www.newsin.ro

Mircea Geoană nu merită niciun răspuns, e preocupat doar de scandal, spune Turcan

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este preocupat doar de scandal, iar replica dată după discursul preşedintelui Traian Băsescu nu merită răspuns, spune purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan.www.newsin.ro

Băsescu: Geoană a făcut un joc politic pe spinarea Armatei, un joc politic incorect

Preşedintele Traian Băsescu a trecut în revistă demersurile politice şi legislative care au statuat data retragerii trupelor româneşti din Irak şi a subliniat că explicaţiile nu i se adresează lui Mircea Geoană, care a făcut un "joc politic nedrept pe spinarea Armatei", ci românilor.www.newsin.ro