Invitată în cadrul emisiunii „Deşteptarea” de la Europa FM, blonda din trupa Class a mărturisit că a fost la un pas să părăsească formaţia care a consacrat-o şi implicit ţara, însă a decis că este mai bine să-şi crească copiii aici:
„Ne-am gândit ce frumos ar fi să trăim în Spania sau în alte câteva locuri, dar n-aş putea niciodată să mă dezrădăcinez, e un sentiment prea dureros şi nu aş putea să trec peste asta”. Mai mult, artista a vorbit şi despre familia sa, precizând că după naşterea fiului ei, Leon, a fi mamă i se părea atât un lucru frumos, cât şi greu: „La al doilea copil, e totul mult mai uşor, ştii la ce să te aştepţi, nu mai ai niciun stres. Când era Leon mic, mi-am făcut o grămadă de griji, dar cu Lea sunt relaxată, ştiu că o să vorbească, o să meargă, o să-i crească dinţii”. În plus, Mihaela spune că s-a obişnuit cu faptul că cineva depinde de ea în totalitate. (M.D.)