Contestaţiile formulate de Forţa Civică, PSD şi PDL privind alegerile europarlamentare au fost respinse

Biroul Electoral Central a respins, ieri, cele trei contestaţii privind alegerile europarlamentare formulate de Forţa Civică, PDL şi PSD+PC, care au solicitat anularea alegerilor în mai multe secţii de votare, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

De asemenea, membrii BEC au mai respins două solicitări de anulare a alegerilor din partea PRM şi PNŢCD, pe motiv că acestea au fost tardive, fiind depuse după 24 de ore de la închiderea urnelor.
Muhuleţ a precizat că anunţul privind repartizarea mandatelor va fi făcut în cursul zilei de astăzi, când la BEC vor fi trimise toate procesele-verbale de la secţiile de votare din ţară.

Preşedintele organizaţiei PDL Sector 5, Marian Zlotea, a cerut BEC anularea alegerilor în peste 10 secţii de votare din sector, pe motiv că în aceste secţii scrutinul ar fi fost fraudat de către social-democraţi, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Zlotea mai cere ca alegerile europarlamentare să fie repetate în cazul acestor secţii de votare, înaintând BEC drept dovadă a fraudării alegerilor o serie de înregistrări video şi audio realizate împreună cu ziarul „Cotidianul”, a mai spus Muhuleţ.

Pe lângă solicitarea Forţei Civice, care a cerut, de asemenea, anularea alegerilor, BEC a mai respins o solicitare a filialei PSD din Suceava, care susţine că într-o secţie de votare din judeţ au fost introduse ilegal în urne sute de buletine de vot, fapt confirmat de Biroul Electoral Judeţean. Liderii PSD Suceava arată în sesizare că, în urma solicitării unui candidat PSD, reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean s-au deplasat la Secţia de votare nr. 421 din comuna Preuteşti. În urma verificărilor, s-a constatat că în urnă existau 743 de buletine de vot, deşi la secţia în cauză se prezentaseră la vot 515 alegători.