Actorul Jean Constantin a fost dus de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Acesta se afla la baraca lui de pescar din Portul Tomis unde i s-a făcut rău.
Colegii pescari au chemat Salvarea şi a fost dus de urgenţă la spital. Acolo a fost pus imediat la aparate, i s-au făcut analizele, iar acum este în afara oricărui pericol, într-o rezervă a spitalului. Potrivit cadrelor medicale, actorul, în vârstă de 81 de ani, a ajuns la spital cu presiune arterială ridicată şi s-a luat decizia internării lui pentru a fi ţinut sub observaţie. „Pacientul este cunoscut cu probleme cardiace, a mai fost internat în cadrul spitalului cu astfel de probleme. În momentul internării avea tensiune ridicată, dar nu foarte mare, iar în prezent starea lui este stabilă”, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului din Constanţa. Dar nici aici nu a stat cuminte şi, după cum îl ştim de glumeţ, maestrul le-a făcut complimente tuturor asistentelor care i-au ieşit în cale. Poate acest puseu de tensiune s-a datorat supărării prin care a trecut. Primăria, care construieşte şoseaua de coastă, a vrut să le demoleze barăcile pe care aceştia le aveau în port, pentru că sunt exact pe locul unde ei construiesc. Dar, după multe drumuri făcute la primărie, au reuşit să le păstreze. Însă nu se ştie cât…
Jean Constantin s-a născut la 21 august 1928, la Techirghiol, şi a jucat, de-a lungul carierei, în peste 50 de filme, cele mai cunoscute dintre acestea fiind „Prea mic pentru un război atât de mare" (1969), „Răzbunarea haiducilor" (1968), „Haiducii lui şaptecai” (1970), „Seria B.D.”, „Felix şi Otilia" (1972), „Nu filmăm să ne amuzăm" (1974), serialul tv „Toate pânzele sus" (1976), „Eu, tu şi Ovidiu" (1977), „Revanşa" (1978), „Duelul" (1981), „Nea Mărin miliardar"(1979), „Iancu Jianu, haiducul" (1981), „Pruncul, petrolul şi ardelenii" (1981), „Colierul de turcoaze" (1985), „Masca de argint" (1985), „Coana Chiriţa" (1986), „Miss Litoral" (1990), „A doua cădere a Constantinopolului" (1993), „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (2006), „Păcală se întoarce" (2006) şi „Supravieţuitorul" (2008). În prezent, se ocupă de pescuit. Este întemeietorul Asociaţiei de Pescari din Constanţa şi are o căbănuţă în Portul Tomis, unde îşi desfăşoara activitatea. Se pare că îi place mai mult decât actoria. (M.M.)