Borfaşii cu cele mai stupide feţe

PREMIUL „LUMEA NEGHIOBILOR" şi-l împart toţi infractorii bătuţi în cap din lumea asta, care uneori sunt atât de gogomani, încât, dacă s-ar întrece în nerozie, ar fi tare greu să-i departajezi.

Imaginaţi-vă, bunăoară, o ceată de piraţi somalezi – cărora li s-a dus buhul de cât sunt de înspăimântători – pusă pe fugă de nişte pensionari britanici de pe un vas de croazieră, care au început să arunce cu scaune şi cu mese în borfaşi, supăraţi că aceştia le-au întrerupt un concert de Mozart cu kalaşnikovurile lor. Sau gândiţi-vă la un zevzec care a intrat într-un magazin din Nebraska să-l jefuiască, purtând un prosop pe mâna în care zicea că ţine un pistol şi având pe cap, drept mască, o cutie de carton pentru bere. Când a dat să iasă, i-a căzut cutia, ducându-i-se de râpă tot anonimatul.

Un alt găinar a încercat să prade un magazin în Long Island, înarmat cu o bâtă de baseball. A avut însă surpriza să constate că vânzătorul, un pakistanez, avea în loc de bâtă o flintă, sub tejghea, aşa că derbedeului i-au cedat nervii şi a început să bocească de se scutura cămeşa pe dânsul. Până la urmă, pakistanezul, pesemne emoţionat, i-a dat hoţului 40 de dolari şi o pâine şi l-a trimis acasă. Dar asta nu înainte de a-l converti la islamism. În aceeaşi categorie a puşlamalelor toante se regăsesc fără niciun efort şi doi chinezi care, fugăriţi de poliţişti după ce au încercat să fure câte ceva, au intrat într-un soi de tunel care dădea la un râu. Până la urmă s-au ameţit de tot de cap şi s-au rătăcit prin canale, aşa că au dat telefon la poliţie ca să vină să îi scoată la aer.

Astea sunt câteva din exemplele cele mai recente de borfaşi nătărăi. În timp, cazuri asemănătoare s-au strâns cu ghiotura, aşa că s-ar putea umple volume întregi despre delincvenţi prostănaci. Unora ajunge doar să le vezi faţa ca să îţi imaginezi cum stau cu circumvoluţiunile. E elocventă în acest sens o colecţie de figuri de infractori de pe pozele de „prezentare" de la poliţie, colecţie realizată de oddee.com. Hermănescu vă prezintă câteva dintre moacele cu pricina în galeria foto. Uitaţi-vă, că merită, în cazul în care nu sunteţi sensibili la stomac. Material preluat din www.sibianul.ro.

Această pagină este una de satiră şi pamflet, în consecinţă materialele cuprinse în ea trebuie tratate ca atare.