Lucescu Jr., elev de 10

Învăţătoarea lui Răzvan Lucescu, din Hunedoara, face dezvăluiri despre acesta într-un ziar local. Maria Izdrăilă, de 74 de ani, a declarat că Lucică, aşa cum îi spunea femeia, avea abilităţi de antrenor de când era mic.

„Nu rata nicio pauză fără să încingă o miuţă pe terenul de bitum din curtea şcolii, împreună cu colegii de clasă. Se aşeza în poartă, de unde îşi dirija colegii pe teren. Când se întorcea în clasă, deseori îl surprindeam în bancă desenând pe caiet schematic fotbalişti pe terenul de joc. Era foarte preocupat de fotbal", povesteşte femeia pentru ziarul din Hunedoara. 706 era numărul matricol pe care elevul Răzvan Lucescu l-a purtat în clasa a IV-a, la şcoala din Hunedoara. El a venit în Hunedoara la vârsta de 8 ani, în clasa a doua, la Şcoala nr. 6 din oraş. În cei doi ani care i-a făcut la această şcoală, Răzvan a fost premiant. Clasa a treia a terminat-o cu 9,75, iar a patra, cu 9,89. În aceşti ani a avut 10 pe linie la materiile: Română, Matematică, Istorie, Sport şi Engleză. Familia Lucescu a locuit la Hunedoara până când Răzvan a absolvit clasa a şasea, la Liceul Teoretic din oraş, după care în 1982 s-a reîntors la Bucureşti. (M.M.)