Împărăţia Cerurilor este numită „Împărăţia lui Dumnezeu". Viaţa Împărăţiei nu poate fi descrisă. Sfântul Apostol Pavel spune: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe El" (1 Cor. 2, 9).
Împărăţia lui Dumnezeu poate fi înţeleasă ca împărăţia cea de dinafară de noi şi împărăţia lui Dumnezeu cea din noi. Primul fel al Împărăţiei este exprimat în cadrul sfintelor slujbe, atunci când se rostesc cuvintele: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“. Este o Împărăţie mai presus de lume. Această Împărăţie trebuie să fie prezentă şi în noi. Atunci când Mântuitorul a fost întrebat „când vine Împărăţia lui Dumnezeu?“, El a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine pe văzute, ci Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru“ (Luca 17, 20-21). Din Sfânta Scriptură cunoaştem că unor sfinţi li s-a dat pregustarea acestei Împărăţii.
Astfel, Pavel a fost răpit „până la al treilea cer" şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască" (2 Cor. 12, 4). Împărăţia Cerurilor este mulţimea bunătăţilor rânduite de Dumnezeu dintru început celor vrednici să le primească. Viaţa din Împărăţie este înfăţişată uneori prin negaţie, ca sfârşit al relelor, alteori ca dobândire a bunătăţilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens: „Am scăpat în sfârşit de dureri, de chinuri, de gemete; nu mai e suferinţă, întristare ori plâns; nu mai sunt împotriviri şi piedici; tulburarea şi neliniştea au pierit. Acolo sus e viaţa cea adevărată, fără de moarte şi plină de bunătăţi neamestecate cu rău. Nu mai e nimic care să ne supere, nici griji, nici ispite, numai bucurie, iubire, veselie; toate sunt desăvârşite, toate nepieritoare".
Împăraţia Cerurilor înseamnă mai întâi de toate a fi împreună cu Dumnezeu. A fi prezent în această Împărăţie înseamnă a-L vedea pe Hristos în lumina slavei Sale (In 17, 24), în toată mărirea (Rom. 8, 18) „faţă către faţă" (1 Cor. 13, 12). În Împărăţie, drepţii vor gusta fericirea potrivit măsurii lor duhovniceşti. Hristos însuşi o arăta, spunând: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt" (In 14, 2); iar Apostolul Pavel scrie: „Fiecare îşi va lua plata după osteneala sa" (1 Cor. 3, 8); sau, în altă parte:
„Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii, şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire" (1 Cor. 15, 41). În Împărăţia Cerurilor bucuria nu încetează, ea nu cunoaşte saturare. Viaţa omului în veşnicie nu este viaţa omenească mutată în cer, ci viaţa dumnezeiesc-omenească în care puterile lui sunt mişcate de energia dumnezeiască; atunci el va putea să spună cu adevărat: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine" (Gal. 2, 20). Pregătirea pentru intrarea în Împărăţia Cerurilor înseamnă a face în toate voia Domnului. (A.M.)
