Corina a întârziat la botezul fiului ei

Cântăreaţa Corina Ciorbă şi-a creştinat ieri băieţelul la Biserica Albă din centrul Capitalei. Naşii micuţului de numai şase luni, Robin Ioan, au fost fostul antrenor al Vasluiului, Viorel Moldovan, şi soţia acestuia.

Iniţial, botezul a fost anunţat la ora 15.00, dar slujba a fost întârziată de o nuntă care s-a terminat cu un sfert de oră mai târziu. Se pare că situaţia i-a prins bine proaspetei mămici care nu a ajuns în timp util la biserică, lăsându-şi naşii care au fost punctuali să aştepte. După ce fiul Corinei Ciorbă şi al lui Nelu Bud a fost botezat, s-au îndreptat spre restaurantul Casa di David, acolo unde au petrecut până în zori. Micuţul a primit foarte multe cadouri, părinţii urmând să le despacheteze abia în cursul zilei de azi. (L.V.)