Raoul vrea să rupă gura târgului cu „Egoist”

„Egoist” este titlul celui mai nou produs muzical semnat Raoul, care va fi lansat oficial la jumătatea lunii iunie. Albumul reprezintă şi prezintă cea mai profundă abordare muzicală atât ca mesaj, cât şi ca interpretare şi stil, pe care Raoul a arătat-o publicului de la debut până acum. 17 melodii într-o colecţie muzicală de sentimente provoacă emoţii duse de la o extremă la alta, latura umană fiind exploatată în textele pieselor la cota cea mai impresionantă de profunzime.

Al 11-lea disc

În prefaţa acestui album, Raoul spune: „Sunt eu. Sunt eu cel mai fericit că tot ce am port cu mine. Dacă îmi deschid braţele, vă încap pe toţi, într-atât cât poate inima voastră să-şi dorească nevoia de a-mi simţi sinceritatea din suflet şi nevoia mea de a vă lăsa să-mi culegeţi din braţe toată dragostea. O ţin pe braţe, la vedere, pentru cei care o caută şi nu o găsesc. Am cules din inimi şi semăn în suflete singura floare al cărei parfum ne adună la un loc pe toţi, buni sau răi, frumoşi sau urâţi, bogaţi sau săraci, iubiţi sau nenăscuţi. Vă dăruiesc parfum de iubire din floare de suflet. Egoist!"
EGOIST este al şaptelea album de cantautor al artistului şi al 11-lea din carieră, luând în calcul cele patru scrise pentru Mirabela Dauer. (S.S.)