Binecunoscutul scandal dintre Betty şi Radu Baron s-a finalizat cu decizia instanţei. Aceasta a respins acţiunea lui Radu Baron, în care îi interzicea artistei să cânte, şi îi cerea 13.000 de euro.
În şedinţa publică din data de 21.05.2009, în dosarul cu numărul 13839/301/2008, instanţa s-a pronunţat: „respinge acţiunea reclamantei ca neintemeiată”. Dosarul poate fi verificat la arhiva Judecătoriei Sectorului 3, în fiecare zi între orele 9.00 şi 13.00. La aflarea veştii, solista a avut în ochi lacrimi de bucurie.
„Este prima dovadă că nu am minţit niciodată în cursul acestui scandal, într-adevăr provocat de mine pentru că îmi doream să îmi fie respectat dreptul la muncă, muzica fiind meseria mea cu atestat. Baron a rămas cu banii cheltuiţi, cu imaginea pătată şi cu procesul pierdut! Sunt sigură că, din încăpăţânare şi pentru publicitate, Baron va continua acest scandal şi va face apel, însă instanţa s-a pronunţat. Acum sunt liniştită şi fericită că pot să continui ceea ce până acum a fost declarat de către Baron că îmi este interzis… să cânt. Am cântat, cânt şi voi cânta! În sfârşit, îmi pot lansa piesa in feat, făcută cu trupa In-Tens la piesa „Lola”, care va beneficia şi de un videoclip. Desigur, nu voi renunţa la stilul de muzică cu care mi-am obişnuit publicul, şi anume etno. Am câteva surprize în acest sens şi voi filma foarte curând încă un videoclip pentru piesa etno pe care am ales-o pentru promovare“, ne-a declarat Betty.
„Având în vedere că Betty s-a „eliberat” de o povară, zilele următoare vom lansa noile piese. Acum va veni rândul meu să demonstrez că, din punct de vedere managerial, am să pot face din „fata frumuşică” a muzicii etno mult mai mult decât a reuşit managerul anterior. Voi lucra la dezvoltarea profesională şi a imaginii lui Betty, care a fost alterată din cauza scandalului cu Baron, pe care, de altfel, îl sfătuiesc, fără niciun iz de răutate, să nu îşi bată joc de munca pe care a depus-o atâţia ani şi care, în momentul de faţă, este pusă în pericol, a declarat Zsolt Kapros, directorul Casei de Producţie Attitude Music.
Noile piese ale lui Betty Stroe sunt postate pe site-ul oficial: www.bettystroe.ro . Noua „faţă” a site-ului a fost lansată acum câteva zile. Site-ul urmează a fi îmbogăţit cu informaţii despre Betty, secţiune de download şi multe alte surprize. (D.D.)